PD dezminte că Vlad Plahotniuc este vizat în cadrul unui dosar penal în România: „Este un început prematur al alegerilor, iar pe post de actori electorali sunt folosiţi infractori aflaţi în puşcărie”

Anticoruptie.md
14/11/2017
Vlad Plahotniuc. Foto: pdm.md

Reprezentanţii Partidului Democrat dezmint informaţiile potrivit cărora, preşedintele formaţiunii, Vlad Plahotniuc, ar fi vizat într-un dosar penal în România. Potrivit purtătorului de cuvând al partidului, Vitalie Gămurari, omul de afaceri s-a adresat cu o solicitare acum câteva luni către organelor de drept din România ca să afle dacă este vizat în anchete penale, iar răspunsul pe care l-a primit a fost negativ.

„În fapt este vorba despre o plângere penală depusă de către inculpatul Veaceslav Platon împotriva lui Vlad Plahotniuc. Oricare dintre dumneavoastră dacă aţi fi depus o asemenea solicitare ar fi fost intentată o asemenea urmărire penală pentru faptele respective, după care se trece la persoană. Unele instituţii de presă manipulează şi prezintă această informaţie ca pe ceva ieşit din comun. Vedem din nou o manipulare”, a declarat Vitalie Gămurari, precizând că ultimul răspuns pe care l-a primit Vlad Plahotniuc de la autorităţile din România este din august 2017. 

Purtătorul de cuvânt a subliniat că Republica Moldova este în faţa „unui început prematur al campaniei electorale” în care se folosesc „pe post de actori electorali infractori aflaţi în puşcărie ceea ce indică care va fi forma acestei campanii”.

Luni seara, 13 noiembrie, Jurnal TV a făcut publică o ordonanţă din aprilie 2017 potrivit căreia Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de constituire a unui grup infracţional, în cadrul căreia este vizat și Vlad Plahotniuc. Portalul Anticoruptie.md a solicitat la DIICOT să confirme sau să infirme veridicitatea documentului. Vom reveni cu detalii.  

Acum o săptămână Jurnal TV a difuzat un interviu cu killerul Vitalie Proca în care bărbatul a declarat că Vlad Plahotniuc l-a angajat să-l ucidă pe bancherul rus Gherman Gorbunţov. Şi aceste acuzaţii au fost respinse de liderul PD. 

Anticoruptie.md
14/11/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii