Procurorul general interimar îl vrea în funcţie de şef pe predecesorul său, Dumitru Robu

Julieta Saviţchi
13/11/2022
Robu şi Munteanu la şedinţa CSP Captură

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a contestat în instanţă deciztia Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) din 1 noiembrie, prin care a fost respinsă candidatura predecesorului său, Dumitru Robu, pentru funcţia de şef adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS).

Anunţil a fost făcut în cadrul şedinţei din săptămâna curentă a CSP. În cadrul discuţiilor s-a pus la îndoială competenţa şefuluii Procuraturii Generale de a contesta decizia în privinţa lui Robu, pe motiv că în cazul dat nu este persoană prejudiciată într-un drept.

Mandatul de procuror general interimar al lui Dumitru Robu a expirat la 6 octombrie 2022. Acesta a asigurat interimatul funcţiei după reţinerea lui Alexandr Stoianoglo, învinuit de infracţiuni de corupţie.

Până la 6 octombrie 2021, Dumitru Robu a lucrat în Procuratura municipiului Chişinău, iar anterior a activat în Procuratura Anticorupţie, fiind coleg cu Ion Munteamu.

După expirarea mandatului de un an de procuror general interimar, candidatura lui Dumitru Robu a fost înaintată pentru a asigura interimatul funcţiei de adjunct al procurorului general.

Candidatura lui Robu a fost respns. În scurt timp, candidatura lui Dumitru Robu a fost propusă să adigure interimatul de şef adjunct la PCCOCS, dar a fost respinsă. Acuzatorului i s-a incriminat că ar fi ameninţat membrii CSP pentru a-l vota la interimatul funcţiei de adjunct al procurorului general. Dumitru Robu a respins învinuirile.

Julieta Saviţchi
13/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii