Soacra directorului SIS, Alexandr Esaulenco, invitată la ANI să demonstreze proveniența unor bani cu care a cumpărat un apartament  

Ilie Gulca
04/04/2022
Directorul SIS, Alexandr Esaulenco. Foto: moldpres.md

Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare în cazul directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, din cauza că acesta locuiește într-un apartament pe care nu l-a inclus în declarația de avere și interese personale.

Inspectorul de integritate a efectuat controlul averii și al intereselor personale ale lui Alexandr Esaulenco în perioada 29 noiembrie 2018–30 iulie 2020. Angajatul ANI a constatat că, în momentul numirii sale în funcția de director adjunct al SIS, Esaulenco deținea un apartament cu suprafața de 68,3 metri pătrați cumpărat în 2012.

Totodată, reprezentantul ANI a stabilit că imobilul cumpărat în 2019, apartamentul cu pricina, aparține soacrei lui Alexandr Esaulenco și a costat 528.373 de lei.

În același timp, inspectorul a subliniat că soacra directorului SIS nu a obținut venituri în această perioadă și că va fi invitată să demonstreze proveniența mijloacelor bănești cu care a cumpărat imobilul respectiv.

De cealaltă parte, Esaulenco a declarat că nu este beneficiar final al apartamentului respectiv și că, de fapt, socrii săi sunt cei care sunt proprietarii imobilului.

„Până la soluționarea problemei legate de spațiul locativ, personal mă folosesc de dreptul de abitație împreună cu membrii familiei mele în apartamentul oferit de […]. În ce privește sursa mijloacelor bănești ce au servit ca plată pentru acest bun imobil, din discuția cu […], mi s-a explicat că provin din economiile personale”, se menționează în punctul de vedere al directorului SIS.

În pararel, Esaulenco a informat ANI că Serviciul Fiscal de Stat a inițiat anterior verificări în același caz și nu au fost stabilite încălcări.    

    

Ilie Gulca
04/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii