Start licitației pentru construcția centralelor eoliene cu o capacitate totală de 170 MW
Investitorii interesați pot depune, până la data de 31 martie inclusiv, dosarele în cadrul licitației pentru construcția centralelor eoliene cu o capacitate totală de 170 MW, cu obligația instalării sistemelor de stocare a energiei de 44 MWh. Licitația a fost lansată oficial prin publicarea anunțului în Monitorul Oficial și pe pagina web a Ministerului Energiei și reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, prin includerea componentei de stocare a energiei, care va contribui la creșterea flexibilității și fiabilității sistemului energetic național, precum și la optimizarea curbei de generare a energiei electrice.
Criteriul de atribuire îl constituie cel mai mic preț, raportat la prețul plafon de 1,44 lei moldovenești/kWh, în limita capacității cumulative de 170 MW. Proiectele selectate vor fi realizate în baza schemei de sprijin „preț fix / primă variabilă”.
Implementarea acestei licitații va contribui la creșterea ponderii energiei din surse regenerabile cu 5,8%, sprijinind atingerea obiectivului național de 30% energie din surse regenerabile până în anul 2030. Împreună cu prima licitație de 165 MW, energia eoliană va acoperi aproximativ 11,4% din acest obiectiv.
Se estimează că noile investiții vor determina o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 1,4 milioane de tone de CO₂, echivalentul emisiilor anuale generate de aproximativ 310.000 de autoturisme.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
