Stop FALS// BNS infirmă informațiile că recenzorii ar schimba destinația caselor neocupate

Anticoruptie.md
22/05/2024
captura video/BNS

„Recenzorii înlocuiesc sau indică intenționat casele neocupate drept case de vacanță (locuințe sezoniere)”. Este informația care a apărut într-un articol publicat de Komsomoliskaia pravda. Imediat după apariția acestuia, Biroul Național de Statistică (BNS) a venit cu o reacție în care a catalogat informația drept un fals care „are drept scop dezinformarea populației” și „perturbarea bunei desfășurări a Recensământului populației și locuințelor”. 

BNS transmite că informația din articolul „Стараются сохранить хорошую статистику: В Молдове переписчики многие пустые дома, хозяева, которых давно за границей, записывают как дачи”, publicat de Komsomoliskaia pravda este una falsă și are drept scop dezinformarea populației, de a afecta imaginea publică a BNS în societate și, ca efect, de a perturba buna desfășurare a Recensământului populației și locuințelor.

Totodată, biroul susține că nu a fost solicitată poziția instituției în calitate de autoritate publică centrală responsabilă de organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor.

„Afirmăm cu fermitate că, personalul temporar de recensământ a fost și este instruit de a reflecta în informația colectată în teren situația reală, în corespundere cu manualele și ghidurile de recensământ, elaborate de BNS în corespundere cu normele internaționale. Activitatea recenzorilor este monitorizată în teren de către supervizori, care supraveghează corectitudinea realizării lucrărilor de către recenzori. Astfel, recenzorii NU au putut primi și efectiv nu au primit nicio indicație care ar contravine manualelor și ghidurilor de recensământ, inclusiv cele afirmate în mod fals în articolul prenotat - de a înlocui sau a indica intenționat casele neocupate drept case de vacanță (locuințe sezoniere)”, se menționează în comunicatul emis de BNS.

Potrivit BNS, în cazul locuințelor neocupate, personalul de recensământ va face cercetări la fața locului și va verifica din surse disponibile (pe baza discuțiilor cu vecinii, cu reprezentanții autorităților publice locale) pentru a afla și a indica corect statutul locuințelor neocupate. Locuința sezonieră, declară sursa citată, se va considera orice locuință care este locuită temporar (continuu cel puțin o lună, sezonier, pe parcursul unui anotimp), în care pe parcursul perioadei de recenzare se va găsi cel puțin o persoană.

Locuința vacantă se va considera orice locuință care nu e locuită permanent de nimeni pe o perioadă continuă mai lungă de o lună (locuințe pustii, abandonate, pentru vânzare, pentru închiriere, locuințe noi etc.).

În același contex, biroul revendică ca fiind false declarațiile care se referă la prezentarea informațiilor către alte autorități. „Acestea nu au substrat factologic credibil și demonstrat, urmărind un scop manipulatoriu, deoarece datele individuale colectate în cadrul recensământului NU au fost și NU pot fi puse la dispoziție nici unei altei autorități sau instituții publice sau private, inclusiv Comisiei Electorale Centrale”, precizează BNS.

De asemenea, afirmațiile nu prezintă nici o probă care stabilesc cert că există eventuale suspiciuni din partea majorității populației referitor la desfășurarea recensământului.

Instituția îndeamnă reprezentanții mass-media și populația să se informeze bine despre scopul și realizarea lucrărilor de recensământ, inclusiv pe baza informației variate disponibile pe pagina web oficială a BNS, cu pagină specială dedicată RPL.

Menționăm că perioada de recenzare a început în data de 8 aprilie 2024 și se va încheia pe 7 iulie 2024. 

Anticoruptie.md
22/05/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii