Un ex-procuror cercetat pentru amestec în urmărirea penală la investigarea fraudei bancare țintește funcția de inspector de integritate. A fost vizat în anchetele CIJM

Mariana Colun
13/08/2020

Fostul procuror Anticorupție Andrei Băeșu, cercetat penal pentru amestec în înfăptuirea urmăririi penale la investigarea fraudei bancare, este unul dintre cei 16 candidați admiși la proba scrisă pentru ocuparea funcției de inspector de integritate în cadrul Autorității Naționale de Integritate. Acum câteva luni, fostul acuzator de stat a încercat să acceadă și în funcția de judecător. Anterior, acesta a fost vizat în mai multe anchete jurnalistice ale CIJM.

În aprilie curent Băeșu a depus cerere și la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a accede în funcția de judecător. Atunci, subiectul a fost amânat, iar o lună mai târziu, membrii CSM i-au dat undă verde pentru a accede în funcția de magistrat. „Se admite cererea solicitantului Andrei Băeșu cu privire la remiterea materialelor Institutului Național al Justiției pentru susținerea examenului în baza vechimii în muncă şi Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor, în vederea realizării procedurii de selectare pentru accedere la funcția de judecător. Se informează solicitantul Andrei Baeșu că poate participa la examenul candidaților la funcția de judecător doar în sesiunea următoare a examenului în temeiul vechimii în muncă (februarie-aprilie 2021)”, se arată în hotărârea CSM din 12 mai.

Acuzatorul de stat a ajuns în atenţia opiniei publice în 2017, când a instrumentat dosarul lui Veaceslav Platon. La solicitarea lui Andrei Băeșu, judecătorii i-au aplicat lui Veasceslav Platon o pedeapsă de 18 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, cu confiscarea bunurilor în valoare de peste 800 de milioane de lei.

Colaj: CIJM

Procurorul a fost vizat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre un caz de mită mușamalizat de oamenii legii. Jurnaliștii scriau că o „remunerare” de 235 de mii de euro i-ar fi determinat pe procurorii Anticorupție să înceteze urmărirea penală și să-l elibereze din arest pe un om de afaceri, suspectat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Intermediarul care a filmat cu camera ascunsă momentul în care transmitea banii unei procurore, a raportat cazul la Procuratura Anticorupție. Cazul a ajuns în gestiunea procurorului Băeșu, însă nu a avut finalitate.

Într-o altă anchetă în care figurează procurorul, jurnaliștii arătau că acesta beneficiază în fiecare an de donații de mii de euro, iar în 2018, a făcut cumpărături de peste un milion de lei, in timp ce întregul venit al familiei era de trei ori mai mic.

„Baeșu și-a procurat un teren de 0.06 hectare pentru construcții, pentru care a plătit aproape 200.000 de lei, un imobil cu suprafața de 112 metri pătrați, estimat la 859.000 de lei, și un automobil Hyndai Tucson, produs acum zece ani, care l-a costat 120.000 de lei. O parte din cheltuielile de 1.179.000 de lei au fost acoperite de o donație de 6.500 de euro din partea cetățenei Parascovia Iahnei. Și în 2017, Baeșu a raportat o donație de 5.000 de euro din partea Elizavetei Curti. În același an, omul legii și-a procurat cu 18.000 de lei un automobil de model Volkswagen. În 2016, Baeșu a obţinut donaţii de peste 8.200 de euro din partea părinţilor săi. Totodată, familia a câștigat 12.000 de euro, cu peste  50.000 de lei mai mult decât salariul său de 157.000 de lei pe care l-a primit în 2016”, arăta ancheta jurnalistică. 

Mariana Colun
13/08/2020

Comentarii