Democraţii îl vor premier pe Pavel Filip. Cum a ajuns ministru şi ce avere are

Victoria Dodon
15/01/2016
Foto: mtic.gov.md

După ce au eşuat cu candidatura lui Vlad Plahotniuc, democraţii s-au grăbit să adune semnăturile a 55 de deputaţi pentru Pavel Filip, ministrul în exerciţiu al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, şi să-l prezinte preşedintelui drept candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de premier. Aseară, fiind în drum spre reşedinţa de la Condriţa, Marian Lupu, liderul PD, şi Pavel Filip au făcut cale întoarsă, aflând că Nicolae Timofti l-a desemnat la şefia Executivului pe Ion Păduraru. Astăzi democraţii insistă că şeful statului ar trebui să-şi anuleze decretul, punând la îndoială integritatea lui Ion Păduraru. Numele lui Pavel Filip a figurat anterior în câteva anchete ale Centrului de Investigaţii Jurnalistice în care am scos la iveală că familia demnitarului deţine mai multe firme, dar şi faptul că ministrul arendează pădure în zona Dănceni-Sociteni. 

Pavel Filip a ajuns în fotoliul de ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în 2011. Este fost director al Fabricii "Bucuria", în fruntea căreia a fost din 2001 până în 2008. Până atunci, timp de zece ani, a ocupat mai multe funcţii în aceeaşi întreprindere. Ulterior, în 2008, a preluat conducerea întreprinderii "Tutun-CTC", până când a fost numit şef de minister. 

Magazinul Ciocoville din bd. Ştefan cel Mare

Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2014, Filip a avut un venit din salariu de ministru de aproape 148.000 de lei. Acesta nu are firme pe numele său, dar deţine acţiuni la SA "Bucuria", în valoare de 724 de titluri. Totodată, Tatiana Filip, soția demnitarului, care a adus în 2014 peste 190.000 de lei în bugetul familiei, este angajata SRL Burex, firmă pe care, oficial, o deţin cei doi fii ai familiei Filip. Iulian și Dumitru dețin împreună 99% din această întreprindere care gestionează magazinul de dulciuri "Ciocoville", de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chişinău. Dumitru Filip mai este fondator şi la un alt SRL, Interasig-Grup care are activităţi auxiliare de asigurări şi asigurare cu pensii. Firma a fost înregistrată în septembrie 2013.

Filip a mai declarat nouă terenuri agricole/extravilan în satul Pănăşeşti, raionul Străşeni, o parte dobândite prin moştenire în anul 2004, iar altele - în 2012, şi o casă de locuit de 54,3 metri pătraţi, în acelaşi sat, dobândită la fel prin moştenire în anul 2004. Ministrul a ajuns în vizorul CNI după ce Ziarul Național a scris că Pavel Filip a scos la mezat o casă din Chişinău, trecută pe numele soţiei sale, la prețul de 179.000 de euro. Asta deşi în declaraţiile pentru 2012 şi 2013 oficialul a indicat că valoarea cadastrală a locuinţei este de circa 943.000 de lei (aproximativ 50.000 de euro). Comisia a clasat cauza, constatând că oficialul nu a încălcat legea. Potrivit declaraţiei pe venit, casa a fost vândută în anul 2014 pentru o sumă de trei milioane de lei. 

Casa familiei Filip din sectorul Buiucani al Capitalei

Ziarul de Gardă scrie că, de fapt, oficialul nu a indicat imobilul de lux în care locuiește acum. Casa se află pe strada Vasile Pogor din sectorul Buiucani al Capitalei.

"Locuinţa este una impunătoare, de peste 300 m.p., cumpărată în 2011 de Dumitru Filip, unul din cei doi fii ai actualului ministru. Dumitru Filip are acum 24 de ani și jumătate, fiind născut în august 1991. În perioada în care a devenit proprietarul casei de lux avea însă doar 20 de ani. Imobilul valoarează peste şapte milioane de lei, conform prețului de piață, chiar dacă, la Cadastru, acesta este evaluat la doar (!) 2,8 milioane de lei, iar terenul pe care este construit, la 600.000 de lei. Imobilul este acoperit cu țiglă metalică, iar pereții sunt din piatră de calcar, așa cum arată informațiile cadastrale. Vecinii din zonă confirmă faptul că, în imobilul de lux locuiește de fapt, Pavel Filip", scrie ZdG.

În 2014, familia Filip a rămas şi fără una dintre cele două maşini - un BMW 329 fabricat în 2006 şi cumpărat în 2009. Deşi automobilul era menţionat în declaraţia pentru 2013, ulterior este înscris doar un BMW seria X5, fabricat în 2007 şi cumpărat în acelaşi an, cu o valoare declarată de 400.000 de lei. 

Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au scris anterior că Pavel Filip este unul dintre funcţionarii care au arendat pădure în zona Dănceni-Sociteni

Victoria Dodon
15/01/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii