DOC// Parlamentul se modernizează. Peste 2 milioane de lei pentru videoconferințe

Viorica Mija
22/01/2026
Sursa: CIJM

Parlamentul Republicii Moldova a anunțat procedura de achiziții pentru echipamente de videoconferințe în sumă de peste 2 milioane de lei. Aparatajul ar urma să ajungă în Sala Plenară, dar și în Sala Europa. Totodată, va fi modernizat sistemul de asigurare tehnică a sistemului de traducere simultană. Procedura de selectare a câștigătorilor ar urma să se încheie până la sfârșitul lunii curente, iar potențialii ofertanți mai au la dispoziție doar 4 zile pentru a depune setul de acte solicitat.

Procedura de achiziții a fost anunțată la începutul lunii februarie, iar termenul limită de implementare a proiectului este finalul anului în curs. 

Conform anunțului, Parlamentul solicită oferte pentru procurarea unui sistem de conferință audio/ video integrat pentru conferințe online și offline cu traducere simultană și echipamente de transmisiune live facebook și youtube, care va include și 20 de camere de filmat. Procedura este împărțită în loturi, iar participanții pot depune ofertele pentru fiecare lot în parte sau pentru sistemul în întregime.

 Termenul limită pentru depunerea ofertelor este sfârșitul 27 ianuarie. 

Viorica Mija
22/01/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii