Parcul cu milioane al primarului Ion Ceban

Julieta Saviţchi
29/08/2022
CIJM

În ultima perioadă, la Primăria Chişinău a devenit o practică de a începe proiecte costisitoare fără a fi asigurate financiar. Astfel, apare riscul ca aceste proiecte să ajungă pe linia moartă.  Primăria Chişinău a pornit toamna trecută un proiect ambiţios ce ţine de amenajarea celui mai mare parc din Chişinău, parcul Râşcani. Lucrările, prevăzute în două etape, costă bugetul local peste 80.000.000 de lei. Conform planului de achiziții publice pentru anul 2022, pentru reabilitarea parcului Rîșcani, despre care vorbeşte cu pafos primarul Ion Ceban, a fost rezervată suma de 8 milioane de lei, inclusiv TVA, ceea ce reprezintă doar o mică porțiune din resursele necesare pentru realizarea lucrărilor.  Pentru efectuarea lucrărilor au fost organizate două licitaţii care au fost câştigate de către SRL KVM cons, care a solicitat mai mulţi bani decât cei prevăzuţi de municipalitate şi este împovărată cu executarea mai multor proiecte de milioane după ce a câştigat şi în acest an câteva licitaţii grase cu statul.

 

În prima etapă au fost planificate lucrări privind amenajarea parcărilor și modernizarea sistemului de iluminat public pe strada Braniștei. În Caietul de sarcini sunt prevăzute demontarea bordurilor vechi și curăţarea copacilor, instalarea de noi borduri, restaurarea drumurilor de acces spre parc, modernizarea sistemului de iluminat, instalarea camerelor de supraveghere, amenajarea terenurilor pentru copii și de sport. Prima etapă de lucru era preconizată ca să fie finalizată până în vara acestui an.

Foto: CIJM

În cea de-a doua etapă, este planificată amenajarea în parc a unei zone de odihnă cu piste pentru bicicliști, reconstrucția scărilor, modernizarea zonei sportive, repararea trotuarelor și a căilor de acces, instalarea mobilierului urban.

Deşi vara este pe sfârşite, lucrările din partea de parc de pe strada Braniştii sunt departe de finalizare, iar în partea de peste strada Aleco Russo nici n-au început.

La 15 iunie, Ivan Ceban anunţa că e pe sfârșite prima etapă a proiectului de reabilitare a parcului. „Actualmente, sunt pavate aleile pietonale din zona Autodromului și amenajate locuri de parcare, a fost instalat sistemul de iluminat public (90 lanterne stradale noi) și curățați copacii, instalat mobilier urban nou (87 bănci stradale și 87 coșuri de gunoi). Urmează să fie amenajată zona verde și amenajat terenul de joacă pentru copii, de asemenea va fi instalat un sistem de supraveghere video”, a declarat primarul.

Prima licitaţie. Câştigătoare, firma cu cea mai înaltă ofertă

Prima licitaţie privind achiziţionarea de lucrări publice de amenajare şi reabilitare a Parcului Rîşcani a avut loc în luna octombrie a anului trecut, preţul oferit de autorităţi fiind de 6. 567. 300 de lei.

La licitaţie au participat trei întreprinderi, fiind desemnată câştigătoare KVM cons care a propus cel mai înalt preţ, cu peste 700 de mii de lei mai mult faţă de firmele concurente.

L a 18 noiembrie 2021, Pretura sectorului Rîşcani a semnat cu KVM cons SRL contractul în sumă de 7.141.905 lei, inclusiv TVA.

La 13 aprilie 2021, Pretura Rîşcani a semnat cu KVM cons un acord adiţional privind alocarea suplimentară sumei de 1.071.279,54 lei pentru lucrările de amenajare a parcului.

La etapa semnării contractului, întreprinderea şi-a asumat responsabilitatea să efectuieze lucrările în termen de 60 de zile.

A doua licitaţie. Oferte mai mari decât calculele municipalităţii

Cea de a doua licitaţie pentru achiziţionarea de lucrări publice de amenajare şi reabilitare a Parcului Rîşcani s-a desăşurat în luna mai a anului curent, preţul oferit de municipalitate fiind de 58.083.500 de lei, fără TVA.

De această dată, la licitaţie au participat două întreprinderi, care au făcut oferte cu 4.617.666 şi cu 5 326 409 lei mai mari decât suma oferită de municipalitate.

Şi de această dată a fost desemnată câştigătoare KVM cons SRL, care a propus cu 708.743 lei mai puţin decât firma concurentă. Un alt factor a fost că firma câştigătoare a propus o garanţie pentru lucrările efectuate cu 10 luni mai mare decât firma concurentă.


La 17 mai 2022, a fost luată decizia de a semna cu KVM cons SRL contractul în valoare de 75.241.399 lei, inclusiv TVA.

 

KMV cons SRL, câştigătoarea licitaţiilor de milioane

Întreprinderea KVM cons SRL a mai câşgat toamna trecută o licitaţie în urma cărea a semnat un contract de 2.323.267,34 de lei pentru lucrări publice de reparaţie a aleei centrale de pe bd. Grigore Vieru (segmentul str. Albişoara – str.Ierusalim). Peste două luni de la semnarea contractului, municipalitatea a semnat un acord adiţional de majorare pentru încă 348.000 de lei.

Vara curentă, KVM cons a câştigat un contract de 4.493.000 de lei, fiind singura participantă, pentru reparaţia unei străzi din oraşul Vatra. Oferta propusă de antreprenor a fost mai mare decât suma oferită de municipalitate.

Tot în luna iulie, întreprinderea a câştigat un contract de 7.643.447 lei pentru construcția unui scuar în aer liber pentru evenimente social culturale în curtea L.T. Dragoş-Vodă din Stăuceni.

KVM mai execută un contract de 18.866.660 lei, semnat în luna ianuarie cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, privind reconstrucția perimetrului de pază al Penitenciarului nr.10, satul Goian.

Tot în ianuarie, KVM cons a câştigat o licitaţie de 4.425.114 lei pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a unei parcari auto publice în adiacenta parcului "Dendrariu" din str.Ion Creangă din Chişinău.

În februarie 2022, firma mai câştigă o licitaţie, de 22.634.075 lei, pentru amenajarea trotuarelor, parcărilor și a terenului aferent acestora din bd. Mircea cel Bătrân din Chişinău.

Două săptămâni mai târziu, întreprinderea mai câştigă un contract cu municipalitatea, de 2.851.731 lei, pentru construirea bazinului de înot al Liceului Teoretic Natalia Gheorghiu. În mai puţin de o lună, este semnat un acord adiţional de majorare cu 66.724 lei. În februarie 2021, întreprinderea a mai semnat un contract cu municipalitatea, de 24.957.175 lei, pentru construcţia acestui bazin.

Potrivit rapoartelor fiscale, întreprinderea KVM cons care câştigă contracte de milioane cu statul pentru efectuarea lucrărilor de construcţie şi reparaţie are un număr foarte mic de angajaţi .

Potrivit portalului tender.gov.md, întreprinderea a început să semneze contracte avantajoase cu instituţiile statului în 2018, iar openmoney.md estimează suma acestor contracte la 176 494 566 de lei.

Julieta Saviţchi
29/08/2022



Follow us on Telegram

Comentarii