Peste 1 milion de lei pentru schimbarea mobilierului la Palatul Republicii. Cum va arăta

Tatiana Gherța
02/09/2023
afisha.md

Peste 1 milion de lei sunt resursele pe care le-a pregătit Palatul Republicii pentru achiziționarea mobilierului din interiorul clăridii. Instituția publică este în căutarea unei canapele, a unei mese pentru cafea și a câtorva fotolii. Piesele de mobilier urmează să completeze parterul și etajul I al Palatului Republicii. 

Pe lângă parametrii tehnici descriși în caietul de sarcini, tot acolo au fost atașate și fotografii cu piesele de mobiler pe care le caută solicitantul. 

Așadar, în planul de achiziție este inclusă o canapea cu lungimea de 3000, adâncimea 860 și înălțimea 750. Carcasa din lemn de calitate superioară, iar umplutura șezutului/spetezei să conțină câteva straturi de spumă, spumă poliuretanică și sintepon. Un ultim accent, nu mai puțin important, este stofa care se cere a fi catifea de culoarea camel.

Aceleași caracteristici sunt valabile și pentru fotoliul, care se integrează în același design. 


Registrul de sarcini este completat și cu un set de canapele modulare în formă de semicerc, care vor fi amplasate în jurul coloanelor de la parter, câte patru bucăți la o coloană. Stofa și culoarea rămân neschimbate și pentru acestea. Masa de cafea se cere a fi compactă și cât mai funcțională. O masă mare și alte patru mai mici, care, la necesitate pot fi scoase, iar ulterior reamplasate sub masa mare. 

Ofertații pot depune dosarele până pe 13 septembrie curent, iar criteriul de atribuire va fi cel mai scăzut preț propus. 

La începutul lunii august, I.P. Palatul Republicii a lansat procesul de achiziții pentru efectuarea lucrărilor de reparație a acoperișului. Valoarea estimată pentru aceste lucrări este de peste 3 milioane de lei. 14 companii și-au prezentat ofertele, care încă sunt la etapa de evaluare. 

Tatiana Gherța
02/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii