Şeful statului a promulgat legea prin care CNA trece în subordinea Parlamentului
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat legea prin care Centrul Naţional Anticorupţie revine în subordinea Parlamentului din cea a Guvernului. Decizia a fost luată după ce săptămâna trecută 65 de deputaţi au votat pentru proiect...
Opt milioane de lei din Fondul Ecologic pentru „manuale” din care n-are cine învăța
O jumătate de milion de cărți pentru disciplina opțională „Educația ecologică” au fost editate în 2015, în timp ce doar 22.000 de elevi au ales să studieze acest obiect. Astfel, unui elev îi revin circa 30 de cărţi. Autoritățile speră că numărul celo...
Ce bunuri ale lui Vlad Filat au sechestrat procurorii
Procurorii Anticorupţie au pus sechestru pe pachete de acţiuni de la companii din Republica Moldova şi de peste hotare şi pe imobile deţinute de liberal-democratul Vlad Filat. Potrivit Adrianei Beţişor care instrumentează dosarul, oamenii legii încea...
Curtea de Conturi confirmă fraudele constatate într-un articol al Centrului de Investigații Jurnalistice
Curtea de Conturi a constatat, în cadrul unui audit recent, că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu a asigurat, conform și pe deplin, realizarea și monitorizarea achiziției centralizate a merelor pentru elevi și soldaţii Armatei Națion...
Peste 20 de agenți economici din țară au interdicție de a participa la licitaţiile publice
Cinci agenți economici au fost incluși, de la începutul acestui an, în lista de interdicție pentru participarea la procedurile de achiziții publice. În majoritatea cazurilor, măsura a fost aplicată pentru nereguli de procedură, fals în documente sau ...
Judecătoria sectorului Centru a decis cercetarea lui Usatîi în stare de libertate
Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, a fost eliberat. Magistrații Judecătoriei sectorului Centru al Capitalei au decis cercetarea edilului municipiului Bălți în stare de libertate. „Mulțumesc celor care au venit din toate colțurile Moldovei...
Judecătoarea cu studii la o academie inexistentă, avansată la Curtea de Apel Chişinău
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au propus-o pe Liuba Brânză la funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău. Decizia a fost luată în pofida faptului că, acum un an, CSM a respins candidatura ei motivând, între altele, prin fapt...
Cine sunt membrii comisiei care va alege un judecător la Curtea Constituţională
Membrii comisiei institutită de Guvern să aleagă un candidat la funcţia de judecător la Curtea de Constituţională din partea Executivului s-au întrunit în prima şedinţă. Aceştia au discutat despre Regulamentul privind modul de organizare și desfășura...
Renato Usatîi, dus la Procuratură. Este audiat în dosarul difuzării interceptărilor convorbirilor telefonice dintre Vlad Filat şi Ilan Shor
Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru şi edilul municipiului Bălţi, a fost reţinut pe Aeroportul Internațional Chişinău în seara zilei de vineri, 23 octombrie, de către ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). Acesta a fost dus forţ...
Vlad Filat rămâne în arest. Ce declarații a făcut liberal-democratul
Liberal-democratul Vlad Filat, acuzat de acte de corupție, rămâne în arest. Magistrații Curții de Apel Chișinău au luat decizia vineri, 23 octombrie, după ce avocații politicianului au contestat hotărârea instanței de fond prin care fostul premier a ...
FOTO Vlad Filat, prezent la Curtea de Apel Chișinău. Cine sunt magistrații care urmează să decidă dacă rămâne sau nu în arest
Magistrații Curții de Apel Chișinău urmează să decidă vineri, 23 octombrie, dacă îl lasă sau nu în arest pe liberal-democratul Vlad Filat. Judecătorii examinează contestația depusă de avocații politicianului, arestat la sfârșitul săptămânii trecute p...
Dosarul autobuzelor şcolare, de trei ani la etapa de investigaţii
La aproape trei ani de la intentare, dosarul autobuzelor şcolare cumpărate la un preţ nejustificat de mare se află încă la etapa de investigare. Între timp, Valentin Crudu, fost şef de direcţie la Ministerul Educaţiei, acuzat de fosta conducere a ins...
Abonează-te
