VIDEO // Accidentul de pe strada Alba Iulia: Șoferița care a tamponat troleibuzul a stat la închisoare pentru un alt accident

Julieta Savițchi
01/10/2019
facebook.com

Svetlana Ungureanu, șoferița de la volanul automobilului Porshe Cayenne, care a lovit luni, în plină viteză, un troleibuz la o intersecție de pe strada Alba Iulia din Chișinău, se eliberase câteva luni în urmă din Penitenciarul nr. 7 de la Rusca. Aceasta a ispășit o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru comiterea unui accident în 2017, fiind în stare avansată de ebrietate.

Informația a fost confirmată de către Oleg Pantea, purtător de cuvânt al Administrației de Stat al Penitenciarelor, care a precizat că Ungureanu s-a aflat toate cele șase luni în închisoare, începând cu ianuarie 2019, și că nu a fost eliberată înainte de termen.

Sentința a devenit definitivă la 12 decembrie 2018, fiind menținută de către Curtea Supremă de Justiție. Aceasta este a doua condamnare penală a Svetlanei Ungureanu, ea fiind condamnată cu suspendare și în toamna anului 2017 de către Judecătoria Orhei pentru că a condus automobilul în stare de libertate.

În 2016, Judecătoria Chișinău, oficiul Râșcani, a privat-o pe Svetlana de dreptul de a conduce pe un termen de doi ani, iar după asta nu a mai fost restabilită în drepturi.

Potrivit Poliției, Svetlana Ungureanu are un cazier bogat în ce privește încălcarea regulilor în trafic. Aceasta a fost amendată în repetate rânduri pentru depășirea vitezei, deplasarea pe contrasens, comiterea unor accidente minore și părăsirea locului accidentului.

Video: Sergiu Bogdanov

Amintim că o persoană a decedat, iar altele 18 au fost rănite după ce un Porshe Cayenne, care se deplasa cu viteza de 130 de kilometri pe oră, a încercat să treacă la culoarea roșu a semaforului și a lovit în plin un troleibuz la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu din Chișinău.

Șefa Cabinetului de miniștri, Maia Sandu, a dispus convocarea unei ședințe de urgență la Ministerul Afacerilor Interne pentru a clarifica circumstanțele producerii accidentului. „Moldova e o țară în care riscul de accident e mult prea mare. Șoferi care încalcă regulile grav și pun viața altora în pericol evită pedeapsa și retragerea dreptului de a conduce, folosindu-se de corupția din sistemul de justiție”, a scris premiera pe pagina sa de Facebook.

Julieta Savițchi
01/10/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii