Dosarul expulzării profesorilor turci, restituit la Procuratură. Promo-LEX cere anchetarea tuturor persoanelor implicate

Olga Vîrlan
22/06/2026
Colaj CIJM

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis în parte, la 15 iunie 2026, demersul procurorului în dosarul fostului director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, condamnat anterior pentru transferul extralegal al celor cinci profesori de la Liceul Orizont către Turcia, transmite Asociația Promo-LEX. Instanța a dispus restituirea cauzei Procuraturii municipiului Chișinău pentru reluarea urmăririi penale față de persoanele scoase anterior de sub urmărire și pentru identificarea altor posibili participanți la operațiunea din septembrie 2018.

Promo-LEX, care reprezintă interesele familiei Tüfekçi în procesul penal, solicită autorităților executarea deplină și în termen a deciziei Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în cauza Ozdil și alții c. Republicii Moldova. Organizația atrage atenția că răspunderea penală a celor responsabili rămâne una dintre măsurile urmărite în procedura de executare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Demersul procurorului a fost depus la 22 aprilie 2026. Acuzatorul de stat a cerut amânarea examinării cauzei privind acuzația de abuz de serviciu adusă lui Vasile Botnari și restituirea dosarului pentru reluarea urmăririi penale față de persoanele scoase anterior de sub urmărire, precum și pentru identificarea altor participanți la operațiune. Prin încheierea din 15 iunie 2026, pronunțată în dosarul nr. 1-566/2026, instanța a admis în parte cererea procurorului. Judecătoria a aplicat articolul 326 din Codul de procedură penală și a motivat că măsura este necesară pentru reluarea urmăririi penale în privința altor persoane care ar fi putut participa la transferul extralegal.

Totodată, instanța a precizat că această soluție nu repune în discuție vinovăția deja stabilită a fostului director al SIS, rămasă definitivă. Procurorul ceruse restituirea dosarului împreună cu rechizitoriul, însă, pentru a respecta principiul securității juridice și protecția împotriva dublei urmăriri, prevăzută de articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a restituit dosarul fără rechizitoriu. Încheierea nu poate fi atacată separat, dar poate fi contestată odată cu sentința.

Cazul vizează transferul extralegal a cinci profesori de la Liceul Orizont către Turcia. Pe 6 septembrie 2018, cei șapte profesori turci, care activau la liceul „Orizont”, au fost declaraţi indezirabili, pe motiv că ar avea legături cu o grupare islamică. În mai puțin de 24 de ore au fost expulzați în Turcia, unde au fost închiși după gratii.

Cu o zi înainte, pe 5 septembrie 2018, Biroul Migrație și Azil a declarat profesorii turci indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova. „În conformitate cu prevedirile articolului 55 al Legii nr. 200 din 16.09.2010 privind regimul străinilor, decid: De declarat cetățeanul Turciei, Riza Dogan, persoană indezirabilă pe teritoriul R. Moldova pe o perioadă de cinci ani”, se menționează într-o decizie a instituției  emisă în cazul fostului director al filialei din Durleşti a Liceului „Orizont”

Ulterior, portalul Anticoruptie.md a intrat în posesia unor documente care demonstrează că Ministerul de Interne a perfectat actele cu o dată din urmă, pentru a acoperi ilegalitățile comise de autoritățile de la Chișinău la expulzarea și transmiterea celor șapte profesori autorităților turcești.

Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci expulzați în Turcia. Peste 3 ani de la decizia CEDO, Biroul Migrație și Azil a anunțat că a revizuit actele emise în cazul cetățenilor turci.

„În urma reexaminării actelor, coroborând circumstanțele de fapt și de drept, deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile emise în privința cetățenilor Republicii Turcia au fost anulate”, preciza un comunicat al instituției. Prin urmare, străinii menționați, sublinia sursa citată, au dreptul să intre și să se afle pe teritoriul Republicii Moldova. Dosarul expulzării profesorilor turci a fost desecretizat, după patru ani în care nu s-au dat detalii.

Fostul director al SIS, Vasile Botnari, și-a recunoscut vina și a fost condamnat cu suspendare.  El a achitat prejudiciile de 125.000 de euro dictate de CEDO și alte 380.000 de lei pentru avionul charter cu care au fost transportați profesorii în Turcia..

Anticoruptie.md a mai scris că fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Vasile Botnari, singurul dintre oficialii moldoveni care a fost condamnat în dosarul expulzării profesorilor turci, îşi duce traiul într-o gospodărie de lux, amplasată pe trei terenuri destinate construcţiilor dintr-un cartier elitist din Chişinău. Atât terenurile, cât şi construcţiile, au ajuns în proprietatea lui Botnari când acesta deţinea funcţii înalte de demnitate publică, fiind unul dintre apropiaţii şi protejaţii lui Vladimir Plahotniuc. Deşi locuieşte acolo de ani buni, fostul funcţionar nu şi-a declarat niciodată imobilele, acestea fiind înregistrate pe numele socrilor săi. Vasile Botnari nu pare să fie afectat financiar de faptul că a rămas fără serviciu, dar nici de amenda care i-a fost aplicată pentru expulzarea profesorilor turci. Fostul director de la SIS conduce un bolid de lux, angajează oameni pentru întreţinerea gospodăriei şi cheltuie lunar cel puţin 9 mii de lei pentru serviciile de pază.

Olga Vîrlan
22/06/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii