Biroul Migrație și Azil a anunțat vineri că a revizuit actele emise în cazul cetățenilor turci, profesori în cadrul Liceului ,,Orizont”, în urma Hotărârii CEDO emisă acum trei ani, pe 11 iunie 2019. Biroul Migrație și Azil i-au declarat, în 2018, pe profesorii turci „persoane indezirabile” pe teritoriul Republicii Moldova.
„În urma reexaminării actelor, coroborând circumstanțele de fapt și de drept, deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile emise în privința cetățenilor Republicii Turcia au fost anulate”, precizează un comunicat al instituției.
Prin urmare, străinii menționați, subliniază sursa citată, au dreptul să intre și să se afle pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe 5 septembrie 2018, Biroul Migrație și Azil a declarat profesorii turci indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova. „În conformitate cu prevedirile articolului 55 al Legii nr. 200 din 16.09.2010 privind regimul străinilor, decid: De declarat cetățeanul Turciei, Riza Dogan, persoană indezirabilă pe teritoriul R. Moldova pe o perioadă de cinci ani”, se menționează într-o decizie a instituției emisă în cazul fostului director al filialei din Durleşti a Liceului „Orizont”.
Ulterior, Portalul Anticoruptie.md a intrat în posesia unor documente care demonstrează că instituția publică a perfectat documentele cu o dată din urmă, pentru a acoperi ilegalitățile comise de autoritățile de la Chișinău la expulzarea și transmiterea celor șapte profesori autorităților turcești.
Pe 6 septembrie 2018, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a reținut șapte angajați de origine turcă și un adolescent ai rețelei școlare „Orizont” SIS și le-a expulzat în Turcia pe motiv că „ar fi periculoase pentru securitatea națională a Republicii Moldova”.
Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci expulzați în Turcia.
Fostul director al SIS, Vasile Botnari, și-a recunoscut vina în cazul expulzării profesori turci și a fost condamnat cu suspendare. El a achitat prejudiciile de 125.000 de euro dictate de CEDO și alte 380.000 de lei pentru avionul charter cu care au fost transportați profesorilor în Turcia.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii