ANI examinează o eventuală corupere a alegătorilor de către președintele Igor Dodon

Anticoruptie.md
03/08/2020

Sesizarea depusă de membrul fracțiunii Platforma DA, Igor Munteanu, în legătură cu un caz de eventuală corupere a alegătorilor de către președintele Igor Dodon, care, în cadrul unei vizite la Comrat, ar fi transmis sume bănești unor cetățeni, care au avut de suferit în urma ploilor abundente, a fost conexată la dosarul de control al averii și intereselor personale pe numele șefului statului, inițiat de Autoritatea Națională de Integritate. Anunțul a fost făcut luni de Igor Munteanu, pe pagina sa de Facebook.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie, deputatul Platformei DA, Igor Munteanu, a sesizat Procuratura Anticorupție și Autoritatea Națională de Integritate în legătură cu un caz de eventuală corupere a alegătorilor de către președintele Igor Dodon, care, în cadrul vizitei sale la Comrat, ar fi transmis sume bănești unor cetățeni, care au avut de suferit în urma ploilor abundente, fiind vorba de circa 250 mii de lei. „Nu s-a precizat din ce fonduri au fost achitate aceste sume, în condițiile în care instituția Președintelui nu are nicio competență de a interveni în cazul unor situații excepționale”, a scris Munteanu pe pagina sa de Facebook.  

Anticoruptie.md
03/08/2020



Follow us on Telegram

Comentarii