Averi mai mari decât venituri legale. CNA, despre rezultatele descinderii la Judecătoria Comrat

Ilie Gulca
20/04/2022
Judecătoria Comrat

Magistratul din cadrul Judecătoriei Comrat, Valeri Hudoba, a fost supus miercuri dimineață perchezițiilor într-o cauză penală pornită pe fapte de îmbogățire ilicită după ce procurorul general interimar a obținut avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

„Magistratul, împreună cu membrii familiei sale, ar fi obținut, într-o perioadă scurtă, mai multe bunuri, valoarea cărora ar depăși substanțial veniturile lor legale. La această etapă, sunt suspiciuni că o parte din bunurile și proprietățile dobândite de acesta ar fi gestionate atât de către unii membri ai familiei sale, cât și de către persoane interpuse”, se menționează într-un comunicat al Serviciului de presă al Centrului Național Anticorupție (CNA).

Ofițerii CNA și ai Serviciului de Informații și Securitate, precizează sursa citată, au desfășurat percheziții la biroul judecătorului, la domiciliu și în automobilul său.  Oamenii legii au ridicat purtători de informație, înscrisuri, actel contabile, alte probe în interesul urmăririi penale.

Valeri Hudoba lucrează în cadrul acestei instanțe din 2016, după ce a susţinut examenul de capacitate la Institutul Naţional al Justiţiei. Până atunci, a exercita funcția de procuror în cadrul unor procuraturi din Chișinău și Comrat.

Reporterii portalului Anticoruptie.md scriau în 2018 că Hudoba a contractat mai multe credite. De asemenea, în 2017, el a luat nu mai puțin de șase împrumuturi. Primul, cel mai mare, în valoare de jumătate de milion de lei, trebuia restituit până în 2021, cu o rată a dobânzii de 7%.

Alte împrumuturi, în valoare de 4.000, 36.000, 3.000, 100.000, și, respectiv, de 70.000 de lei, urmau să fie întoarse, pe rând, până în 2025, cu rata dobânzii zero.

Cu acești bani, Valeri Hudoba a procurat două terenuri intravilane cu suprafața totală de 18 ari, o casă de locuit de 57,6 metri pătrați, precum și două spații comerciale, de 28,4, şi respectiv 76,1 metri pătrați (acest spațiu comercial îi revine judecătorului în proporție de 48,7%). Achizițiile se ridică la peste 700.000 de lei.

Ulterior, Hudoba a procurat mai multe spatii comerciale, ridicând numărul lor la 17. În 2019, magistratul a intrat în posesia unei case de locuit cu suprafaţa de 320 de metri pătraţi, pe care a estimat-o la preţul de 450.923 de lei.

Ilie Gulca
20/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii