UPADTE// Echivalentul a peste 1,5 milioane de lei a fost ridicat în urma perchezițiilor de astăzi ale ofițerilor CNA în dosarele de corupție care vizează reprezentanții Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă și agenți economici. Mijloacele financiare, în diferită valută, au fost depistate la domiciliile persoanelor, iar circa 900 de mii de lei din suma totală au fost ridicate de la factorii de decizie ai sanatoriului. Proveniența banilor urmează a fi stabilită în cadrul anchetei.
ȘTIREA INIȚIALĂ// Directorul și directorul adjunct ai Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă, împreună cu un intermediar, au fost reținuți de CNA și procurorii municipiului Chișinău, în urma a peste 50 de percheziții desfășurate în toată țara.
Aceștia sunt cercetați pentru corupere pasivă, trafic de influență și delapidarea averii instituției, aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și finanțată din bugetul de stat.
Potrivit datelor anchetei preliminare, cei trei ar fi pus în aplicare o schemă infracțională prin care pretindeau sistematic sume între 10.000 și 40.000 de lei, bani destinați fraudării licitațiilor publice pentru achiziționarea de bunuri și servicii în beneficiul sanatoriului.
De asemenea, s-a constatat că fondurile colectate de la persoanele care beneficiau de tratament balneo-sanatorial nu erau înregistrate în contabilitatea instituției, ci erau deturnate pentru uz privat, afectând grav patrimoniul centrului.
În dosar sunt implicați și 12 agenți economici care sunt cercetați pentru implicare în aceste fapte. Directorul, adjunctul și intermediarul reținuți se află în custodia CNA pentru 72 de ore, iar ancheta este coordonată de Procuratura municipiului Chișinău.
Toți suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii