Pe urmele investigațiilor CIJM// Amendă „dureroasă” în sistemul nebancar
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aplicat o amendă de constrângere organizației de creditare nebancară 𝐌𝐎𝐆𝐎 𝐋𝐎𝐀𝐍𝐒, în mărime de 250 000 de lei. Totul, după ce a executat doar parțial o prescripție din iunie, 2025, care prevedea revizuirea mai multor contracte de împrumut. În investigația Cămătari „în lege”: cum ajung moldovenii în groapa datornicilor, portalul Anticoruptie.md a deconspirat că, anual, mii de moldoveni sunt acționați în judecată, în special de organizațiile nebancare, pentru că nu-și pot achita la timp datoriile pentru creditele accesate. Ademeniți de reclamele care vând iluzia banilor rapizi, mulți dintre ei nu se documentează suficient de bine înainte de a-și pune semnătura pe contractul de împrumut. Fie că acceptă cu ochii închiși clauze abuzive, fie că nu reușesc să-și îmbunătățească situația financiară ca să facă față și cheltuielilor curente, și costurilor împrumutului, aceștia se pomenesc în groapa datornicilor.
Creditorul 𝐌𝐎𝐆𝐎 𝐋𝐎𝐀𝐍𝐒 a fost obligat să revizuiască contractele de credit pentru care au fost constatate încălcări ale legislației și să restituie consumatorilor toate plățile efectuate în temeiul acestora. Sunt vizate dobânzile, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alte plăți, cu excepția sumei inițial debursate.
Consumatorii care au încheiat un contract de credit cu 𝐎𝐂𝐍 „𝐌𝐎𝐆𝐎 𝐋𝐎𝐀𝐍𝐒” 𝐒𝐑𝐋 începând cu 29 mai 2022 și al căror credit era încă activ la 11 martie 2025, pot solicita creditorului să verifice dacă au dreptul la restituirea plăților încasate cu încălcarea prevederilor legale. Dacă acest drept se confirmă, creditorul este obligat să restituie sumele respective, informează CNPF.
Comisa mai precizează că măsura de restituire nu se aplică automat tuturor contractelor încheiate în perioada menționată, ci doar acelora pentru care au fost constatate încălcări ale legislației.
Consumatorii care consideră că se află într-o astfel de situație și întâmpină dificultăți în exercitarea drepturilor lor sunt îndemnați să sesizeze Comisia Națională a Pieței Financiare, în calitate de autoritate competentă în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare. Informații suplimentare pot fi obținute pe pagina oficială www.cnpf.md sau la Telefonul Consumatorului: +373 22 85 95 95.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
