Ce au găsit procurorii anticorupție la contabila socialiștilor

Anticoruptie.md
20/08/2022
Sursa: socialistii.md

Procuratura Anticorupție a anunțat rezultatele perchezițiilor la domiciliul și în automobilul contabilei socialiștilor. Oamenii legii au ridicat telefonul mobil al contabilei PSRM, dar și mai multe documente relevante pentru cauza penală investigată.

Telefonul a fost examinat la faţa locului în vederea aprecierii relevanţei pentru cauza penală, în conţinutul acestuia au fost depistate conversaţii efectuate de către aceasta cu diverse persoane atât prin SMS, cât și prin intermediul aplicațiilor online: “Telegram”, “Viber”, “WhatsApp” referitor la circumstanțele finanțării partidului politic vizat.

La fel, în cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate documente şi dispozitive informatice, care urmează a fi examinate şi apreciate în ansamblu cu alte probe administrate în cauza penală investigată.

„Menţionăm că, contabila PSRM este cercetată în stare de libertate, în privinţa acesteia începând cu 05 august 2022, fiind aplicată măsura preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea, având interdicţia de a comunica şi interacţiona direct sau mijlocit cu persoanele implicate în cadrul acestei cauze penale”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

Contabila este învinuită de complicitate, împreună cu fostul şef de stat și alte persoane,  și de acceptarea finanțării partidului politic “PSRM” din partea grupului criminal creat și condus de Plahotniuc Vladimir, falsificarea rapoartelor de gestiune financiară a partidului politic “PSRM” pentru anii 2018 și 2019, falsificarea documentelor oficiale de către doua sau mai multe persoane şi spălarea de bani de către un grup criminal organizat.

De altă parte, reprezentanții PSRM declară că aceste acțiuni nu sunt îndreptățite, deoarece formațiunea a depus rapoartele la CEC, fără a i se comunica abateri.

„Toate acuzațiile guvernării PAS și ale procurorilor controlați de aceasta sunt o bulă de săpun care inevitabil se va sparge. PSRM întotdeauna a respectat legea și a susținut reformele menite să consolideze statul de drept. În conformitate cu legea, PSRM a reflectat corect și în termeni activitatea sa în rapoartele prezentare la CEC”, se menționează într-un comunicat al PSRM.

 

 

 

 

Anticoruptie.md
20/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii