Compania Avia Invest a renunțat la strămutarea cauzei civile de la Curtea de Apel Chișinău // Încheierea CSJ

Mariana Colun
03/08/2020
Foto: unimedia.info

Compania Avia Invest a renunțat la cererea de strămutare a cauzei civile inițiate de Agenția Proprietății Publice cu privire la încasarea prejudiciului, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanţă de judecată egală în grad. Magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au admis vineri solicitarea Avia Invest.

Agenția Proprietății Publice (APP) a depus, la 19 martie curent, cerere de chemare în judecată împotriva SRL Avia Invest cu privire la încasarea prejudiciului în mărime de 514.200 de euro și a solicitat aplicarea sechestrului pe bunurile companiei. Prin încheierea din 23 martie, magistrații de la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău au admis cererea APP.

Compania care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău a declarat, la 12 mai, recurs împotriva încheierii respective, iar peste o lună a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanţă de judecată egală în grad. Materialele cauzei au fost ridicate și trimise la CSJ. La 29 iulie 2020, SRL Avia Invest a depus cerere privind renunțarea la cererea de strămutare a cauzei pentru examinare la o altă instanţă de judecată egală în grad și remiterea dosarului în adresa Curții de Apel Chișinău pentru examinarea recursului în fond.

Întâmplător sau nu, cu doar o zi înainte ca Avia Invest să renunțe la cererea privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău, Vladislav Clima a fost promovat de CSM în funcția de președinte al acestei instanțe. 

Amintim că la 10 iulie Agenția Proprietății Publice a anunțat că „a rezoluționat” contractul de concesionare a aeroportului internațional Chișinău, încheiat cu compania Avia-Invest, întrucât agentul economic nu a executat obligațiunile contractuale. De partea cealaltă, reprezentanții Avia Invest au calificat aceste acțiuni drept presiuni, care „au la bază interesele economice personale ale lui Igor Dodon”.

Duminică, Curtea Internațională de Arbitraj de la Stockholm a decis provizoriu să interzică Republicii Moldova să efectueze acțiuni de reziliere a contractului a Aeroportului Internațional Chișinău până la decizia finală și a interzis orice executare a notifcării de reziliere a concesiei trimise companiei Avia Invest.

Mariana Colun
03/08/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii