Experta anticorupție Cristina Ciubotaru consideră că unele prevederi ale proiectului de lege prin care se modifică Legea procuraturii și care ține de îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, ar crea impedimente în gestionarea dosarelor de rezonanță, iar faptul că procurorului general i se va permite schmbarea procurorilor interimari fără participarea CSP ar lăsa portițe pentru abuzuri. Anterior și experți ai Transparency Internațional Moldova atenționau, în cadrul Clubului Jurnaliștilor de Investigație, că excluderea concursurilor pentru funcțiile de conducere în instituțiile anticorupție, dar și provizoratul multor funcții, cum ar fi cele de la șefia Procuraturii Generale, Autorității Naționale de Integritate și altele ar crea impedimente în lupta anticorupție.
„Proiectul legii cu nm.116 din 26.04.2023 prin care se modifică Legea procuraturii nr.3/2016, are obiectivul declarat doar de îmbunătățire a mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor. Un alt obiectiv nedeclarat în nota informativă și titlul proiectului este scoaterea procurorilor interimari și delegați în procuraturile specializate în afara legii, chiar din momentul publicării noilor modificări. Acest lucru va constitui un ajutor nesperat pentru figuranții din dosarele aflate în gestiunea procuraturilor din capitală (de la municipală și specializate până la generală), în care activează cel puțin 25 de procurori interimari în diverse funcții și mai mulți procurori delegați - marea majoritate a cărora nu vor mai putea emite nici un act procesual în cadrul anchetelor/proceselor de judecată în derulare, căci durata interimatelor și a delegărilor lor va fi deja depășită în momentul publicării modificărilor, aceștia regâsindu-se automat în afara prevederilor legale. Nu zic că interimatele și delegările nu ar trebui limitate, dar intrarea în vigoare a acestor modificări - date fiind realitățile în care sunt gestionate o bună și importantă parte din dosarele de rezonanță - nu poate fi de azi pe mîine, fără a permite o tranziție adecvată. Cu atât mai mult cu cât promovarea unor consecințe atât de grave se face așa, ca printre altele, cu ocazia promovării a unui cu totul alt tip de modificări”, scrie Cristina Ciubotaru într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Expertei i se pare cel puțin „stranie abordare” prevederea, potrivit căreia prin același proiect, procurorul general (interimar) va putea schimba imediat pe toți interimarii din procuratură cu alți interimari, după care - pe fiecare dintre ei la fiecare 6 luni, fără a mai fi nevoie de reconfirmarea sau numirea lor de CSP, „reformat de curând,atâta preveting”.
„Pe 5 mai 2023 am participat la audierile publice pe marginea proiectului nr. 116.2023 organizate de Comisia juridică a Parlamentului. Am apreciat deschiderea de care au părut să dea dovadă deputații față de îngrijorările pe care le-am expus, fiind promise chiar audieri repetate pe marginea proiectului dat înainte de votatea lui în lectura a doua. Nu am obsetvat să fi fost organizate audieri repetate ori poate doar mi-au scăpat, în orice caz, după cum textul proiectelor de legi votate între cele două lecturi nu este public, am transmis propuneri scrise de modificare a proiectului către comisia de profil, pe care le las și aici”, mențonează Cristina Ciubotaru.
„În contextul în care autorii au recunoscut că propunerile cu pricina au susținerea conducerii PG și a CSP (de care membrii CSP prezenți la audieri păreau să nu aibă nici cea mai vagă idee), iar Procurorul general vrea să-și abandoneze interimatul pentru a deveni magistrat la CSJ, nu poți să nu te întrebi (retoric) cine este următorul procuror general interimar căruia i se aliniază miraculos stelele în proiectul cu nr.116 din 2023, norocosul care nu se va mai împiedica de părerile CSP la confirmarea interimatelor?”, se întreabă experta
Anterior, experți ai Transparency International Modlova au criticat, în cadrul unui club de presă, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice, unele măsuri anticorupție, operate de actuala guvernare, și mai ales faptul că interimatele care dureaza la conducerea Procuraturii Generale și altor instituții importante ar periclita mai degrabă reforma, pentru că interimarii nu au putere de decizie și nu-și pot construi o strategie de durată în activitatea lor.
Excluderea concursurilor pentru funcțiile de conducere în instituțiile anticorupție, dar și provizoratul multor funcții, cum ar fi cele de la șefia Procuraturii Generale, Autorității Naționale de Integritate și altele, la părerea experților Transparency International Moldova, ar o problemă, care constituie un obstacol în lupta cu corupția. „Mai mulți conducători ai instituțiilor sunt interimari de aproape un an. Un conducător interimar nu are suficiente pârghii să ia decizii ferme, să-și facă strategii de lucru de lungă durată. Această persoană parcă ar fi ținută sub un capac, nici nu i se permite să lucreze plenipotențial, să-și asume responsabilitatea, în cazul în care gresește să poarte răspundere, dar și să fie apreciată pentru merite”, susține Mariana Calughin, expertă anticorupție de la Transparency International Moldova.
La dezbaterile publice din 5 mai asupra proiectului de lege privind îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor și Consiliul Superior al Procurorilor s-a arătat îngrijorat de unele prevederi ce țin de interimatul funcției de procuror general și de gestionarea dosarelor de rezonanță de către procurorii interimari, care își vor pierde interimatul și nu vor mai putea gestiona dosarele la care au lucrat. Mai multe detalii în nota informativă a CSP.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii