Cum a reuşit procurorul Igor Popa, aflat sub control judiciar, să călătorească în România

Julieta Saviţchi
07/12/2021

Judecătorul de instrucţie din Chişinău, Dorin Munteanu, a obligat procurorii, printr-o încheiere separată, să-i restituie procurorului Igor Popa, învinuit într-un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită, paşaportul şi să-i permită călătoria peste hotare. Încheierea a fost semnată concomitent cu decizia prin care magistratul a respins demersul procurorilor privind prelungirea arestului la domiciliu pentru Igor Popa.

Decizia privind restituirea paşaportului a fost luată la solicitarea avocaţilor lui Igor Popa, care au invocat că clientul lor are nevoie să meargă la Bucureşti pentru o intervenţie la ochi. Procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc, a cerut instanţei să fie respinsă solicitarea avocaţilor, pe motiv că aceştia nu ar fi prezentat dovezi suficiente privind necesitatea deplasării lui Popa în România.

După ce a fost eliberat din arest la domiciliu, a avut la dispoziţie 4 zile ca să plece la Bucureşti şi să revină, până când Curtea de Apel Chişinău a admis, la 6 decembrie, contestaţia procurorilor, iar Igor Popa a primit 24 de zile de arest la domiciliu.

Solicitat de reporterii portalului Anticorupţie.md, Petru Iarmaliuc a comunicat că paşaportul a rămas la Igor Popa, chiar dacă acesta a fost plasat din nou în arest la domiciliu. „A trebuit să mă conformez încheierii judecătoreşti, deşi nu am fost de acord şi am contestat-o. Curtea de Apel Chişinău încă nu s-a pronunţat şi paşaportul rămâne la Igor Popa”, a precizat omul legii.

Întrebat dacă lui Igor Popa i-a fost aplicată brăţara electronică pentru perioada aflării în arest la domiciliu, procurorul Iarmaliuc a comunicat că aceasta nu este prevăzut în decizia instanţei de apel.

Igor Popa a fost reţinut pe 9 noiembrie după ce Procuratura Anticorupţie a pornit dosarul penal pe numele său în baza unei investigaţii jurnalistice realizată de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova despre locuinţa sa de lux dintr-un bloc select din Chişinău. El riscă până la 15 ani de pușcărie.

Julieta Saviţchi
07/12/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii