Decizia care i-a indignat pe procurori: Notara lui Plahotniuc, eliberată din Penitenciarul 13

Julieta Saviţchi
30/08/2022
Reţele de socializare

Olga Bondarciuc, fosta notară a lui Vladimir Plahotniuc, a fost eliberată din arest preventiv şi transferată în arest domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Decizia a fost luată marţi de Judecătoria Chişinău.

Procurorii din Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS) şi au declarat că o vor contesta în Curtea de Apel Chişinău.

„Procurorii PCCOCS consideră neîntemeiată această schimbare a măsurii preventive, de natură să împiedice avansarea investigațiilor în dosarul penal pe care-l gestionează. Autoritatea de investigație reamintește că persoana învinuită anterior s-a eschivat de la prezentare în fața organului de urmărire penală, părăsind Moldova, fiind anunțată în căutare internațională și apoi extrădată”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS.

În document se mai menţionează că instanța a ignorat faptul că infracțiunile incriminate au fost comise în interesul unei organizații criminale, având conexitate cu alte fapte penale, care „la moment sunt cercetate prin prisma unor investigații complexe, iar persoana investigată statul de învinuit și în altă cauză penală care se află în procedură la Procuratura Anticorupție, denumită generic ,,Frauda Bancară”

Olga Bondarciuc a fost arestată pentru 30 de zile după audierile în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Notarul a fost extrădat și predat, la 14 iulie Inspectoratului General al Poliției în incinta Aeroportului Internațional Chișinău.

Incarcerarea fostului notar al organizației criminale „Plahotniuc” a fost posibilă după ce procurorii PCCOCS au prezentat, în 2021, în instanța de judecată probe care permit aplicarea acestei măsuri preventive.

Pe 20 aprilie 2021, demersul procorurilor a fost satisfăcut de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

„Procurorii îi incriminează [Olgăi Bondarciuc - n.r.] comiterea cu bună-știință a acțiunilor care au asigurat traducerea și legalizarea actelor necesare elementelor din schema denumită generic frauda bancară; infracțiuni de fals în acte publice; depunerea declarațiilor mincinoase în fața autorității de investigație, inclusiv prin ascunderea de la oamenii legii a unor acțiuni notariale cu privire la unele companii nerezidente ale organizației criminale, prin care ar fi fost spălați banii din frauda bancară; deasemenea, persoana învinuită a creat artificial probe acuzatoare prin falsificarea unor acte notariale”, a comunicat PCCOCS.

În septembrie 2021 Bondarciuc a fost reținută în orașul Bruxelles, Regatului Belgiei, la aproape patru luni după ce a fost dată în urmărire internaţională de către autoritățile moldovenești.

În calitate de notar al organizației criminale „Plahotniuc”, Olga Bondarciuc a autentificat mai multe contracte emise de firme afiliate lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon.

Pe 14 iulie, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a semnat ordinul prin care i-a fost aplicată Olgăi Bondarciuc sancțiunea disciplinară sub formă de retragere a licenței.

Ordinul emis de ministrul Justiției se întemeiază pe decizia Colegiului disciplinar al notarilor. „Camera Notarială a sesizat Colegiul disciplinar al notarilor, invocând mai multe încălcări comise de către notarul Olga Bondarciuc pasibile de răspundere disciplinară”, se menționează în decizia Ministerului Justiției.

Numele Olgăi Bondarciuc figurează în raportul Kroll 2, notara fiind unul dintre acţionarii Unibank după ce s-a împrumutat cu câteva milioane de lei.

Julieta Saviţchi
30/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii