Decizie controversată: Proxenetul Alexandru Coval, alias „Șalun”, a scăpat definitiv de închisoare. Cum își umilea acesta victimele, inclusiv minore

Julieta Savițchi
19/08/2020

Alexandru Covali, alias Șalun, unul dintre cei mai cunoscuți proxeneți din Republica Moldova, condamnat la 19 ani de închisoare, a scăpat definitiv de executarea ultimilor cinci ani din pedeapsă. Curtea de Apel Bălți a menținut decizia Judecătoriei Edineț, din ianuarie anul curent, privind eliberarea lui Covali înainte de termen.

Alexandru Covali a fost eliberat din detenție la 28 ianuarie de către un judecător de instrucție din oficiul Briceni al Judecătoriei Edineț. Decizia a fost motivată prin comportamentul exemplar al lui Covali în detenție. Totodată, acesta ar fi fost deținut în condiții inumane și degradante în Penitenciarul nr. 13 în perioada anchetei. La scurt timp după ce a fost eliberat, Covali a părăsit teritoriul Republicii Moldova.

Alexandru Covali a fost găsit vinovat pentru crearea unei rețele de trafic de carne vie la începutul anilor 2000, inclusiv copii, care își desfășura activitatea pe teritoriile Republicii Moldova, României și Ucrainei.

Victimele, în special fete minore, erau racolate din familiile vulnerabile și forțate să se prostitueze. Fetele care opuneau rezistență sau încercau să evadeze din bordelurile lui Șalun erau pedepsite crunt. Una dintre pedepsele aplicate de Covali era să le tundă chele, apoi le vopsea capul cu verde de briliant, după care erau umilite în fața celor care beneficiau de serviciile bordelului.

Bordelul lui Coval se afla într-o vilă din strada Drumul Taberei 25 din Chișinău. După arestarea lui Covali, „afacerea” a fost preluată de persoane din anturajul său. În primăvara anului 2017, două cetăţene ale Republicii Moldova şi una a Israelului au fost condamnate la câte 12,5 şi şapte ani de închisoare pentru crearea unui grup criminal organizat specializat în trafic de copii şi proxenetism.

Femeile au fost acuzate că, în perioada 2009–2014, au îndemnat şi recrutat pentru practicarea prostituţiei mai multe tinere, printre care şi minore. Acestea erau aduse în casa de pe str. Drumul Taberei, care-i aparţinea uneia dintre inculpate – cetăţeană a Israelului și soacra lui Alexandru Covali.

În 2017, Colegiul penal al Curţii de Apel a admis apelul procurorului, confiscând imobilul din Drumul Taberei.

Julieta Savițchi
19/08/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii