Ministerul Justiției a inițiat procedura de dizolvare a partidului Șansă, parte a blocului Victorie/Pobeda, înființat de Ilan Șor. O cerere a fost depusă în data de 5 martie, la Judecătoria Chișinău.
În ianuarie 2024, Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat raportul cu privire la rezultatele controlului finanțării campaniei electorale a concurentului electoral Partidul Politic Șansă. Formațiunea a cheltuit în campania electorală peste 3,1 milioane de lei, dintre care 2,9 milioane de lei de la cei 483 de donatori. Raportul a scos la iveală mai multe încălcări, iar agentul constatator a inițiat procese contravenționale.
Potrivit CEC, în rezultatul examinării informației Serviciului Fiscal de Stat cu privire la persoanele care au contribuit cu donații au fost identificate 71 de persoane fizice care „în perioada anului 2022 nu au înregistrat venituri sau au obținut venituri nesemnificative”.
„În acest fel au fost ignorate prevederile legale privind condițiile și modul de susținere financiarăp a campaniilor electorale prin depășirea cotei procenturale a donației cu mai mult de 30% față de venitul legal obținut în anul calendaristic precedent”, se menționează în raport.
Deși CEC a solicitat suportul Centrului Național Anticorupție, Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție, Inspectoratului General al Poliției în vederea efectuării controlului inițiat cu prezentarea de date referitor la cauzele aflate pe rol ce vizează finanțarea ilicită a Partidului Politic Șansă, „instituțiile vizate practic nu au dat curs solicitării Comisiei sau au prezentat răspunsuri generale formale”.
În data de 21 aprilie 2024, în orașul Moscova, Partidul Renaștere, Partidul Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei, Partidul Şansă, Partidul Victorie au format așa-numitul bloc Victorie/Pobeda pentru participare la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. Partidele vizate au solicitat Comisiei înregistrarea blocului în cauză în calitate de bloc electoral, dar au primit refuz.
Pe 14 septembrie, CEC a anulat înregistrarea Partidului Șansă în calitate de participant la referendumul din 20 octombrie 2024 în urma unei decizii a Judecătoriei Bălți prin care a fost dispusă limitarea activității formațiunii pe un termen de trei luni, hotărâre menținută de Curtea de Apel pe 11 septembrie 2024.
Portalul Anticoruptie.md a urmărit pe parcursul mai multor campanii electorale traseul banilor către partide, identificând în unele cazuri încălcări la capitolul donații. Anchetele pot fi citite AICI și AICI.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii