DOC// Polițiștii bătăuși din Soroca, fără drum de întoarcere în profesie

Viorica Mija
18/09/2023
Captură video

Cei trei polițiști din Soroca, concediați pentru că ar fi agresat fizic chiar în incinta Inspectoratului două persoane civile, au acționat Inspectoratul General de Poliție (IGP) în judecată. Aceștia au cerut restabilirea în funcții, dar și achitarea salariilor ratate pentru perioada  martie 2022 -prezent.  În timp ce foștii oameni ai legii spun că în privința lor au fost aplicate măsuri disproportionate, reprezentanții IGP afirmă că imaginile de pe camerele de supraveghere demonstrează clar vinovăția celor trei și faptul că cel puțin unul dintre ei a lovit victimele în repetate rânduri, inclusiv în față cu piciorul. Prima instanță a constatat drept neîntemeiate pretențiile polițiștilor Victor Iavorschii, Ion Tuchila și Victor Petrache. Soluția pronunțată poate fi însă contestată în instanța ierarhic superioară.

Scandalul a avut loc în noaptea de 31 ianuarie 2022, dar a fost făcut public câteva zile mai târziu, după ce victimele au povestit jurnaliștilor despre faptul că au fost agresate fizic de către oamenii legii. Ministrul de Interne din acea perioadă, Ana Revenco, a cerut desfășurarea unei anchete interne.

„În calitate de Ministru al Afacerilor Interne nu voi admite orice formă de abatere disciplinară, care să contravină intereselor sau drepturilor cetățenilor. Am solicitat pornirea unei anchete speciale SPIA, pe cazul polițiștilor bănuiți de agresiune fizică. La fel, aștept de la conducerea IGP acțiuni prompte, pentru a verifica corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către factorii de decizie ai IP Soroca”, scria ministra de Interne pe pagina sa oficială.

În februarie 2022, Procuratura Generală a inițiat un dosar penal pentru fapte de tortură. „Polițiștii au aplicat forța fizică față de doi bărbați, acțiuni care au continuat și după deplasarea acestora în incinta Inspectoratului de poliție Soroca”, se arăta în comunicatul procuraturii.

La începutul lunii martie 2022, printr-un ordin semnat de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, trei dintre cei șapte polițiști implicați în cazul de tortură de la IP Soroca au fost concediați, după ce s-a stabilit că au încălcat art. 26 alin. (1) lit. a) și lit. n) din Legea nr. 320/2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului.

Viorica Mija
18/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii