DOC// Un nou scandal cu fostul director al clubului sportiv „Dinamo”. Câți bani are de întors statului

Viorica Mija
15/04/2023
Colaj CIJM

Fostul director al clubului sportiv central „Dinamo”, Arcadie Bostan, a fost găsit vinovat de instanța de apel de abuz în serviciu. Acesta urmează să restituie 75 de mii de lei statului, suma pe care a primit-o persoana pe care a angajat-o ilegal, fără ca aceasta să se prezinte la locul de muncă. Anticoruptie.md a dezvăluit cum statul încearcă să recupereze și un teren de peste un hectar de pe teritoriul bazinului Dinamo care, în urma unui contract de locațiune semnat de ex-administratorul clubului, ar putea ajunge pe un termen nelimitat în buzunarul unei companii. Mai multe instituții de control vorbesc despre un potențial risc de înstrăinare a bunului public, care ar aduce un prejudiciu de 58 de milioane de lei vistieriei statului. Terenul în litigiu ar putea repeta soarta altor proprietăți funciare care, prin aplicarea schemelor dubioase, au încăput pe mâna unor agenți economici care, fie le folosesc la un preț de arendă derizoriu, fie le privatizează pentru a dezvolta proiecte imobiliare bănoase.

Apelul declarat de avocatul lui Arcadie Bostan a fost respins de Curtea de Apel Chișinău, fiind astfel menținută decizia primei instanțe care l-a recunoscut vinovat de abuz în serviciu. Asta, după ce a angajat fictiv o persoană, în interesul soțului acesteia.

„Bostan Arcadie, urmărind interesul terțului Braghiș Dumitru, de a-i majora veniturile salariate, a organizat angajarea fictivă a cet. Braghiș Iulia prin darea indicației verbale șefului secției resurse umane și asistență juridică a Clubului Sportiv Central „Dinamo” al MAI, Donciu Rodica, de a pregăti formalitățile necesare de angajare a cet. Braghiș Iulia în funcția de inspector al serviciului de presă și relații publice”, a declarat în instanță procurorul de caz.

Pentru lunile iunie 2018, august 2018 - iunie 2019, august 2019 - decembrie 2019, așa-zisa angajată a fost înscrisă în tabelele de pontaj, fără a se prezenta la serviciu. Conform materialelor cauzei, schema era folosită ca metodă de a-i aranja o mărire salarială soțului acesteia.  

Arcadie Bostan, prin intermediul apărărtorului său, a declarat că nu-și recunoaște vinovăția.

După examinarea probelor din dosar însă, instanța de apel a decis să mențină hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care i-a impus lui Arcadie Bostan o amendă de 75 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice cu statut special în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și organele subordonate acestuia, pe un termen de cinci ani.

Decizia este susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

Viorica Mija
15/04/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii