Dosarul BEM: alte patru persoane cu statut de învinuit

Julieta Saviţchi
24/03/2016
trm.md

Încă patru persoane sunt învinuite în dosarele intentate în urma fraudelor bancare. Este vorba despre un vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi un membru al acesteia, precum şi doi membri ai Consiliului de administraţie al Băncii de Economii. Toţi patru au fost citaţi pentru audieri de către procurorii Anticorupţie, fiind bănuiţi de neglijenţă şi abuz în serviciu.

Funcţionarii CNPF sunt cercetaţi în cadrul investigaţiei extinse şi sunt bănuiţi că au comis neglijenţă la votarea modificărilor în Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare, fapt care a condus la înregistrarea emisiei suplimentare de acţiuni la Banca de Economii SA. Acum câteva zile, oamenii legii i-au citat pe cei doi vicepreședinți ai Comisiei. Luni, 21 martie, doar unul dintre aceștia s-a prezentat la Procuratura Anticorupţie, celălalt motivându-şi lipsa printr-un certificat medical. 

Potrivit Procuraturii Generale, în septembrie 2013, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, a înregistrat valorile mobiliare în Registrul de stat conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale SA Banca de Economii în sumă de 80.249.700 de lei, în număr de 16.049.940 de acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de cinci lei. După majorarea capitalului social şi emiterea suplimentară de acţiuni, statul a cedat pachetul de control în capitalul social al SA Banca de Economii, fapt ce a generat lipsa unui control efectiv din partea reprezentanţilor statului asupra activităţii instituţiei bancare şi a facilitat fraudarea acesteia.

Pe de altă parte, alţi doi membri ai Consiliului de administraţie al BEM au fost audiaţi în cadrul dosarului ce vizează devalizarea băncii. Aceştia sunt bănuiţi de abuz în serviciu, soldat cu cauzarea unor prejudicii în proporţii deosebit de mari instituţiei bancare.

În cadrul dosarului BEM investigaţiile procurorilor vizează foşti preşedinţi ai consiliilor de administrație a băncilor, actuali şi foşti membri ai consiliilor, dar şi agenţi economici care au beneficiat de creditele, acordate cu pretinse încălcări. Potrivit Procuraturii Generale, la această etapă zece persoane au statut de învinuit, inclusiv Ilan Shor, fost preşedinte al Consiliului de Administrație al BEM.

Julieta Saviţchi
24/03/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii