Dosarul Domnicăi Manole // Procurorul a renunțat la învinuire

Anticoruptie.md
04/07/2019
Foto: CIJM

Procurorul Eugeniu Rurac, care reprezintă acuzarea în dosarul penal pe numele fostei judecătoare Domnica Manole, a renunțat joi la învinuire, în ședința de judecată. Aceasta după ce miercuri au fost audiați martorii apărării, printre care și viceprim-ministrul Andrei Năstase, despre care acuzarea susținea că ar fi participat la scrierea motivată a deciziei pronunțate de Domnica Manole în 2016.

Procurorul susține că acum  instanța de judecată urmează să se pronunțe în vederea achitării magistratei sau încetării procesului penal.

Amintim că la 31 mai 2016 membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au dat acordul ca Domnica Manole, pe atunci magistrată a Curţii de Apel Chişinău, să fie cercetată penal pentru că a adoptat o hotărâre prin care a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să iniţieze referendumul republican privind alegerea preşedintelui ţării de către cetăţeni, la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr. Împotrivă s-au pronunţat trei membri: Dumitru Visternicean, Vera Toma şi Tatiana Răducanu. Potrivit sesizării depuse la CSM de către procurorul general interimar Eduard Harunjen, judecătoarea s-ar face vinovată de emiterea unei decizii ilegale şi depăşirea competenţelor prin faptul că şi-a permis interpretarea Constituţiei.

Iniţiativa privind organizarea unui referendum prin care să fie modificată Constituţia, iar şeful statului să fie ales de către popor a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală pe 30 martie, după ce un grup de iniţiativă condus de Platforma Demnitate şi Adevăr a depus la CEC 400.000 de semnături în susţinerea plebiscitului. În scurt timp, grupul de iniţiativă a depus o cerere de chemare în judecată a CEC, iar la 14 aprilie 2016 Domnica Manole a emis o hotărâre prin care a dispus anularea hotărârii CEC şi iniţierea referendumului republican constituţional.

Comisia şi-a făcut dreptate la Curtea Supremă de Justiţie care, la sfârşitul lunii martie, a dispus casarea hotărârii emise de Domnica Manole. Din sesizarea prin care Harunjen cere CSM eliberarea acordului de pornire a urmăririi penale reiese că, la judecarea cauzei, CSJ a stabilit interpretarea eronată a legii de către magistrata Curţii de Apel şi depăşirea competenţelor sale prin interpretarea Constituţiei. 

Anticoruptie.md
04/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii