Dosarul Platon: Trei foști procurori anticorupție, cercetați penal

Julieta Savițchi
26/05/2020
TV8

Trei foști procurori anticorupție s-au ales cu dosare penale pentru că ar fi fabricat dosarul în care Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare. Informația a fost făcută publică de Veaceslav Platon, în cadrul unui interviu, la o săptămână după ce procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul respectiv a fost falsificat în totalitate și urmează a fi revizuit. Informația a fost confirmată de către serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Veaceslav Platon a precizat că suspecții de falsificarea dosarului se numesc Viorel Morari, fost șef al Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, fosta adjunctă a lui Morari, și procurorul pe caz, Andrei Băeșu. Deținutul și-a reiterat poziția că dosarul i-ar fi fost fabricat la comanda fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc.

Platon mai susține că scenariul cu cumpărarea deputaților a fost pus la cale de Plahotniuc, care vrea să fie demis cu orice preț Stoianoglo, pentru ca el, Veaceslav Platon să nu fie eliberat, iar Plahotniuc să scape de pedeapsă. „Procurorul general a inițiat o adevărată investigație a furtului miliardului. Plahotniuc  și imediat să cumpere deputați. Eu sunt sigur că Igor Dodon a numit cel mai independent procuror general pe care l-a avut vreodată Moldova. Și nu dă doamne să fie scos”, a declarat Platon.

Solicicitat de reporterii portalului Anticorupție.md, Viorel Morari a declarat că nu a fost informat că este bănuit într-un nou dosar și că este regretabil faptul că un condamnat a ajuns să fie „purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale”. „Faptul că Platon a informat, iar Procuratura Generală a confirmat denotă că există o legătură strânsă între Stoianoglo și Platon și că se pregătește eliberarea celui implicat atât în dosarul miliardului, cât și în cel al laundromatului rusesc”, a opinat Morari.

Adriana Bețișor și Andrei Băeșu nu au fost de găsit ca să comenteze acuzațiile.

Amintim că săptămâna trecută Alexandr Stoianoglo a declarat că benefiiciarul principal al fraudei bancare este fostul lider al democraților, Vladimir Plahotniuc, iar dosarul penal în care a fost condamnat Veaceslav Platon este unul falsificat în totalitate. A doua zi și președintele Igor Dodon a declarat că dosarul în care a fost condamnat Platon a fost fabricat și că acesta este nevinovat.

În aprilie 2017, magistrații Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, l-au condamnat la 18 ani de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, care a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei. La citirea dispozitivului sentinței a fost prezent și Platon. El a fost lipsit însă de ultimul cuvânt, fiind înlăturat de la judecarea procesului său la începutul anului.

Sentința a fost menținută și de instanțele ierarhic superioare, iar la 7 mai 2020, Plenumul Curții Supreme de Justiție a respins cererea avocaților lui Platon privind revizuirea dosarului.

Julieta Savițchi
26/05/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii