Efectele unei investigații CIJM: Nicolae Chitoroagă, fostul șef al PCCOCS, reținut pentru 72 de ore

Julieta Savițchi
21/11/2019
Captură video

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, a fost reținut, joi, pentru 72 de ore, fiind bănuit într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. Procuratura Anticorupție a pornit cercetările după ce s-a autosesizat în urma unei anchete, realizate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova.

Procurorul pe caz, Victor Furtună, ne-a confirmat reținerea lui Chitoroagă și a precizat că acesta urmează a fi audiat. „După audieri, vom decide dacă solicităm în instanță mandat de arestare pe numele lui Chitoroagă”, a declarat omul legi.

Procurorul Furtună a precizat că investigațiile au fost pornite după publicarea anchetei jurnalistice pe portalul Anticoruptie.md. „Am început cu cazul de la Năpădeni despre care ați scris voi, iar pe parcursul investigațiilor au mai fost descoperite și alte episoade de natură să confirme bănuiala rezonabilă de îmbogățire ilicită”.

La 26 iunie 2018, Nicolae Chitoroagă a demisionat din funcția de șef al PCCOCS, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani. El a declarat că motivul demisiei ar fi „presiunile enorme asupra instituției” și asupra sa. A doua zi după ce a plecat de la șefia PCCOCS, Chitoroagă a fost transferat în funcția de procuror ordinar în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău. Ulterior,  Chitoroagă a plecat în concediu.

La 27 iulie 2019, pe portalul Anticoruptie.md a fost publicată ancheta „Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă de lângă pădurea de la Năpădeni”

 

Julieta Savițchi
21/11/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii