False start în noul dosar al fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc. Când vor fi reluate ședințele

Viorica Mija
01/08/2023
Colaj CIJM

Pauză de aproape trei luni în dosarul în care fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, este învinuit de escrocherie. Ultima ședință, cea din data de 31 iulie, a fost întreruptă, la solicitarea avocaților. Asta, după ce alte două au fost epuizate pentru a examina cererea de abținere a judecătoarei Tatiana Postolachi, căreia i-a fost repartizat dosarul. Părțile vor reveni în sala de judecată în data de 20 octombrie.

Pe 31 iulie urma să se desfășoare prima ședință, de pregătire, în dosarul fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, învinuit de escrocherie. Cauza a fost repartizată magistratei Tatiana Postolachi, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a încercat să scape de dosar, însă cererea sa de abținere nu a fost acceptată. O încheiere în acest sens a fost pronunțată în data de 21 iulie.

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală de învinuire a fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc, pe 18 iulie. Ultimul este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor și riscă până la 15 ani de închisoare. 

Conform probatoriului, în primă fază, timp de un an, perioada 2013-2014, prin intermediul persoanelor interpuse din cadrul unor companii, Plahotniuc ar fi primit și beneficiat de mijloace financiare în sumă totală de aproximativ 18 282 000 dolari şi 3 518 705 euro, bani obținuți din creditele bancare neperformante acordate de către BC Banca de Economii S.A., BC Unibank S.A. și BC Banca Socială S.A. societăților comerciale din grupul „ȘOR”. 

„În 2014-2015, liderul democraților, fiind beneficiar efectiv al unor companii off-shore, a recepționat și însușit mijloace bănești creditare în sumă totală de 21 001 949 USD, acordate de către Banca de Economii SA, unei societăți rezidente gestionată de către Ilan Șor şi alteia gestionată de Vladimir Andronachi”, declară acuzatorii.

Aceștia mai spun că, în perioada nominalizată, Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase din  Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în sumă totală de 39 284 000 dolari și 3 518 705 euro, mijloace bănești care au fost utilizate în interes personal și a organizației criminale. Mai exact, banii ar fi fost cheltuiți pentru achiziționarea unui avion de model Embraer Legacy 650, zboruri charter, procurări de bunuri mobile și imobile, achitarea diverselor servicii (juridice, medicale, turistice, reparații și construcții, etc), investiții în afaceri, organizarea de evenimente, precum și achitarea unor datorii.

Amintim că, pe 29 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău a respins demersul avocaților și a menținut fără modificări încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost admis demersul Procuraturii Anticorupție privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului.

Viorica Mija
01/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii