Fostul procuror general al Ucrainei: „Am încercat să îl aducem legal pe Ceaus în Ucraina, însă procurorul general al Moldovei nu ne-a sprijinit”

Ilie Gulca
07/04/2021
Fostul judecător Nicolai Ceaus. Foto: unian.net

Publicația hromadske din Ucraina a reconstituit filmul ultimelor acțiuni ale fostului judecător ucrainean Nikolai Ceaus la Chișinău și a oferit o versiune completă despre „răpirile” acestui fost magistrat controversat, despre relațiile sale apropiate cu anturajul fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, și oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, precum și cu anturajul actualului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Potrivit reporterilor de la hromadske, Nikolai Ceaus, între 2002 și 2017, a lucrat la Judecătoria Dneprovsk din Kiev. El este cunoscut pentru deciziile de condamnare emise în cazul manifestanților Maidan, pentru scoaterea de sub urmărire a fostului deputat al Partidului Regiunilor, Iuri Ivaniușcenko, fost apropiat al președintelui fugar, Viktor Ianukovici, și datorită deciziei emise în cazul adjunctului administrației de stat al regiunii Dnepropetrovsk, Ghenadi Korban.

Ceaus l-a condamnat pe Korban la un an și șase luni cu suspendare pentru răpirea unui deputat al Radei Supreme de la Kiev. În 2016, Biroul Național Anticorupție din Ucraina l-a prins în flagrant pe Ceaus în timp ce a luat mită 150.000 de dolari, puse în două borcane. Ceaus ar fi luat banii pentru o decizie în cazul Svetlanei Sasevici, învinuită pentru vinderea de substanțe narcotice. Procurorii au cerut atunci în cazul acestei femei șapte ani de închisoare, iar Ceaus a condamnat-o la cinci ani cu suspendare.

După asta, Ceaus a fost acuzat de luare de mită și riscă între 8 și 12 ani de închisoare.

Cum a fost răpit Ceaus la Chișinău

„El a fost răpit de lângă o sală de sport, unde se antrenează fiul său. L-au băgat într-un microbuz și au dispărut”, a spus avocatul fostului judecător Iulian Balan reporterilor ucraineni. Avocatul a fost unul dintre primii care a anunțat despre dispariția lui Ceaus într-o postare video pe Facebook, acuzând statul moldovenesc de faptul că nu își poate apăra cetățenii.

Iulian a mai spus că, împreună cu Ceaus, în timpul răpirii, erau fiul său și pazele sale de corp. Ultimii, după spusele avocatului, de asemenea, au fost răpiți, după care au fost lăsați legați sub un pod.

Ei nu au putut să facă nimic, după care au relatat că Ceaus a fost pus într-o mașină cu numere de înmatriculare moldovenești, unde erau șapte persoane înarmate. Acestea, chipurile, vorbeau rusește, iar una dintre ele a spus SIS.

Ulterior, persoanele care l-au răpit pe Ceaus au schimbat microbuzul cu un autoturism negru.

„Planifica să se întoarcă la Kiev”

Soția lui Nicolai Ceaus, Svetlana, consideră că soțul ei a fost răpit a doua oară. Prima „răpire”, în opinia ei, a fost transportarea în Moldova în 2016. „Știu sigur că nu intenționa să plece nicăieri. După spusele lui, el nu ține minte cum a ajuns în Moldova. Nu au fost niciun fel de discuții cu nimeni despre acest lucru. El a fost adus în Moldova fără acordul său și a fost ținut aici cu amenințări”, a spus femeia pentru hromadske.

Svetlana Ceaus consideră că în „răpirea” din 2016 ar fi fost planificați foștii avocați ai soțului ei, Andrei Smirnov și Kim Veremiiciuk, precum și Aleksandr Granovschi, un deputat apropiat fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko. După spusele ei, Granovschi ar putea să fie implicat în mita celor 150.000 de dolari pe care femeia o numește „provocare”.

Motivele „noii răpiri” ar fi, după Svetlane Ceaus, intenția soțului ei de a se întoarce în Ucraina. „Decizia de a se întoarce ar putea să fie una dintre cauzele răpirii. El a trimis o scrisoare Judecătoriei Dneprovsk acum o lună cu cererea de ajutor”, a spus soția fostului judecător. Svetlana Ceaus a oferit reporterilor ucraineni o copie a acestei scrisori, cu semnătura soțului său.

„Aceasta este poziția lui definitivă față de toate umilințele și amenințările din partea lui Serghei Lîsenko (fostul angajat al procuraturii din Kiev)”, a spus femeia lui Ceaus.

„Toată această perioadă, patru ani și șase luni, am fost practic lipsit de posibilitatea să îmi apăr drepturile în Ucraina. Și chiar dacă apăreau specialiști, care se numeau avocați, niciun fel de acțiuni pentru apărarea intereselor mele în dosarul penal nu se regăseau. A fost ignorată fățiș poziția mea”, se menționează în demersul lui Ceaus.

Totodată, șefa Judecătoriei Dneprovsk, Oksana Birsa, a spus reporterilor hromadske că a primit recent un demers din partea lui Ceaus: „De pe un email necunoscut am primit demersul din partea lui Nikolai Aleksandrovici, care nu putea fi să fie probat în niciun fel. Acest personaj spunea: «Mă adresez colectivului, intenționez să mă întorc în Ucraina». Ok. Dar, pe moment, Nikolai Alekseevici este în afara statelor judecătoriei, el a fost demis. Prin urmare, suntem lipsiți de posibilitatea să îl ajutăm sau să facem altceva”, a spus Oksana Birsa pentru hromadske.

Prieteni sau dușmani?

După spusele soției lui Ceaus, în ianuarie curent, acesta a fost vizitat de o persoană în numele lui Serghei Lîsenko și a solicitat ca fostul judecător să scrie o nouă  cerere de azil politic. „Amenința la ușa apartamentului. Peste zece zile i-a ars casa mamei soțului meu, femeia a rămas în viață ca prin minune”, a spus soția fostului judecător.

Într-un comentariu pentru hromadske, Serghei Lîsenko, actualmente avocat, a spus că a fost în Moldova în ianuarie curent, dar nu a făcut presiuni și nici amenințări la adresa lui Ceaus.

„Am un acord cu avocatul lui Ceaus despre consultație privind legislația ucraineană în dosarul său. Noi am discutat, într-adevăr, despre o cerere repetată de azil politic, dar asta depindea absolut de alegerea lui. Nu am făcut nicio presiune, aberații”, a spus Lîsenko.

Reporterii RISE au scris că a putut să îl scoată pe Ceaus din Ucraina în 2016 doar anturajul președintelui Petro Poroșenko. Ultimul însă a infirmat acest fapt.

După versiunea anchetei, fuga din 2016 a fost organizată de un grup de persoane format din deputatul Blocului Petro Poroșenko, Aleksandr Granovski, fostul șef al Serviciului de Securitate al Președintelui, Iuri Fiodorov, persoane din Ministerul Apărării al Ucrainei, precum și fostul avocat al lui Ceaus, actualmente șeful Biroului Președintelui Zelenski – Andrei Smirnov.

Ultimul a spus reporterilor de la hromadske că l-a dus pe Ceaus într-un anumit loc și a oferit unele detalii importante.

„Noi am acționat atunci ca avocați și la ordinul clientului nostru. Am primit cererea să mergem cu clientul nostru într-un anumit loc. Am ajuns la locul stabilit. Asta e tot. Ne-am luat rămas bun de la client și l-am pierdut din vedere. Dar despre detaliile cum a ieșit din Ucraina, cine l-a ajutat, dacă este legal sau nu, cred că ancheta trebuie spună”, a spus Smirnov.

Reporterii Rise au relevat că fostul judecător a putut să fugă din Ucraina cu ajutorul unor persoane apropiate lui Vladimir Plahotniuc – șeful FEA Dorin Damir și omul de faceri Veaceslav Turcu.

Fostul procuror general al Ucrainei, Ruslan Reaboșapka, a declarat că răpirea lui Ceaus este o consecință a refuzului instituțiilor de drept din Moldova să colaboreze.

„Am încercat să îl aducem legal pe Ceaus în Ucraina, însă procurorul general al Moldovei [Alexandr Stoianoglo] nu ne-a sprijinit. Acum situația a căpătat un caracter penal”, a scris Reaboșapka.

Imaginile cu Ceaus apărute în spațiul public, după răpire, au apărut, potrivit hromadske, pe canalele de telegram «Джокер» и «Шептун», legate de bloggerul Anatoly Shariy.

Biroul Național Anticorupție a refuzat să spună  dacă răpirea lui Ceaus a fost o operațiune specială a trupelor speciale ucrainene. În același timp, reprezentanții biroului au declarat că nu au primit niciun demers despre răpirea judecătorului din partea Moldovei.

Ce se întâmplă cu extrădarea?

Rada Supremă de la Kiev a permis reținerea fostului judecător în 2016, dar acesta era deja fugit în Moldova. Din noiembrie 2016, Ceaus s-a aflat în urmărire internațională. În același timp, el a fost reținut în Moldova în urma cererii de extrădare. Numai că autoritățile moldovenești nu l-au mai extrădat. Odată ajuns în Moldova, Ceaus a făcut toate demersurile pentru a obține azil politic.

Potrivit avocatului Iulian Balan, decizia defitivă în cazul refuzului acordării azilului politic trebuie emisă de Curtea Supremă de Justiție pe 28 aprilie. „A fost decizia Curții de Apel prin care a fost refuzată acordarea de azil politic. Am făcut recurs în care am solicitat suspendarea deciziei Curții de Apel și obligarea să ne acorde azil politic. Curtea de Apel s-a pronunțat doar pe aspectul suspendării deciziei, însă pe partea de azil, decizia va fi pe 28 aprilie”, a spus avocatul lui Ceaus pentru presa de la Kiev.

Procedura de extrădare va trebui să demareze doar după decizia Curții Supreme de Justiție privind refuzul acordării de azil politic.

„După intrarea în vigoare a acestei decizii, o instanță din Moldova va examina cererea de extrădare formulată de autoritățile ucrainene în cazul fostului judecător”, a spus Procuratura Anticorupție din Ucraina, precizând că acest proces poate să dureze.

Ilie Gulca
07/04/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii