Împrumuturile de la rude nu au convins ANI: șefă din Probațiune, cu avere nejustificată de aproape un milion de lei

Olga Vîrlan
23/06/2026
Colaj CIJM

Apartament, două locuri de parcare și mai multe automobile. Sunt bunurile care au intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate în cadrul unui control al averii inițiat în privința Tamarei Negrescu, șefă a Serviciului contabilitate al Direcției management operațional din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune.

ANI a emis, la 23 iunie 2026, un act de constatare prin care a stabilit o diferență substanțială de 971.803,97 de lei între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate de funcționară și soțul acesteia în perioada 20 noiembrie 2017, 20 noiembrie 2025.

Controlul a fost pornit după o sesizare înregistrată la ANI la 22 octombrie 2025. Potrivit actului de constatare, în perioada verificată, familia Negrescu a procurat mai multe bunuri mobile și imobile, printre care un apartament, două locuri de parcare, dar și automobile de model Land Rover Range, Mercedes C300 și Mercedes-Benz GLE250D.

Cea mai mare diferență a fost identificată pentru anul 2021, când au fost procurate apartamentul și cele două locuri de parcare. Apartamentul a fost cumpărat cu 86.592 de euro, echivalentul a peste 1,87 milioane de lei, iar fiecare dintre cele două locuri de parcare a costat câte 11.500 de euro, echivalentul a câte 248.969 de lei.

În timpul controlului, Tamara Negrescu a invocat mai multe surse de finanțare, inclusiv economii și împrumuturi de la rude. Printre acestea, potrivit actului ANI, s-au numărat 90.000 de lei și 7.000 de dolari de la părinții soțului, 13.000 de dolari de la fratele soțului și 310.000 de lei de la fratele funcționarei. Inspectoarea de integritate a respins însă aceste explicații. ANI susține că presupusele împrumuturi nu au fost confirmate prin probe suficiente, nu au fost reflectate în declarațiile de avere și interese personale și au fost invocate abia după ce funcționara a luat cunoștință de materialele dosarului de control.

Autoritatea mai menționează că explicațiile prezentate ulterior ar fi contradictorii cu cele oferite anterior de funcționară. Inițial, Tamara Negrescu ar fi declarat că bunurile imobile au fost achitate în tranșe, în funcție de posibilitățile financiare existente, fără a indica împrumuturile de la rude drept sursă de finanțare. ANI a mai constatat că funcționara nu ar fi declarat corespunzător unele automobile în declarațiile de avere și interese personale. Este vorba despre un Audi A6, un Land Rover Range procurat în 2019 cu 210.000 de lei și un Mercedes C300 procurat în 2021 cu 250.000 de lei.

Cauza urmează să fie transmisă instanței competente, pentru examinarea confiscării averii nejustificate. După rămânerea definitivă a actului, Tamara Negrescu ar urma să fie decăzută din dreptul de a exercita funcții publice sau de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani și înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa asemenea funcții.

Actul de constatare poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere la Curtea de Apel Centru.

Olga Vîrlan
23/06/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii