Procuratura Anticorupție (PA) a venit joi, 21 septembrie, cu precizări în legătură cu rolul instituției în procedura de „pre-vetting”. În răspunsul oferit public, PA menționează că a expediat Comisiei Pre-Vetting informația disponibilă în cazul candidaților supuși evaluării, dacă a fost o făcută o solicitare în acest sens. În cazul candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Iulian Muntean, nu a fost transmisă o interpelare în acest sens.
Potrivit informațiilor publicate, PA nu are atribuții de supraveghere și monitorizare a activității Comisiei de Pre-Vetting și nici nu are nici obligația și dreptul de a acumula informații și de a sesiza, din oficiu, referitor la candidații supuși evaluării. O astfel de opțiune a fost expusă în explicația prezentată de Comisia Pre-Vetting.
„Conform prevederilor legale, Procuraturii Anticorupție, nu-i este oferit obligația și nici dreptul, de a acumula informații și a sesiza, din oficiu, Comisia de Pre-vetting, referitor la candidații supuși evaluării. În fapt, furnizarea din oficiu de către Procuratura Anticorupție, a unei astfel de informații fără o bază legală, vine în contradicție cu principiul prezumpției de nevinovăției.”, a menționat procuratura specializată.
În schimb, menționează sursa, Comisia Pre-Vetting poate solicita informații relevante pentru realizarea mandatului său. Comisia ar fi solicitat de la PA informații despre anumiți candidați, însă nu a făcut același lucru și în cazul lui Iulian Muntean.
„Până în prezent, Procuratura Anticorupție a primit de la Comisia de Pre-vetting, multiple solicitări în privința mai multor candidați la Consiliul Superior al Procurorilor și Consiliul Superior al Magistraților supuse evaluării de către Comisie. Pentru a asigura furnizarea unui răspuns deplin, angajații Procuraturii Anticorupție verificau atât bazele de date, cât și solicitau această informație de la fiecare procuror separat. La toate solicitările Comisiei de Pre-vetting, Procuratura Anticorupție a expediat Comisiei informația disponibilă în cazul fiecărui candidat supus evaluării. Procuratura Anticorupție nu a fost interpelată de către Comisia de Pre-vetting, pentru a oferi informații referitoare la candidatul Iulian Muntean, așa cum a procedat în cazul altor candidați”, se arată în precizarea transmisă de PA.
Precizăm că miercuri, 20 septembrie, în presă au apărut informații despre faptul că noul membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Iulian Muntean, înaintat de Legislativ, este vizat într-un dosar de corupție, partea acuzată a venit cu explicații. Muntean spune că dosarul pornit în vara anului 2018 a fost unul fabricat la comanda regimului Plahotniuc și că timp de cinci ani nu a fost citat să facă declarații. Iar așa cum dosarul nu se regăsește în nicio bază de date, acesta, pur și simplu, nu există, a punctat membrul CSM.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii