Magistratul Aureliu Postică, urmărit penal. Pentru ce „păcate” va fi cercetat de procurori

Anticoruptie.md
22/09/2022
Captură video

Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) și-a dat consimțământul pentru pornirea urmării penale împotriva lui Aureliu Postică, judecător la Judecătoria Chișinău. Șapte membri ai CSM, care au fost prezenți, au dat curs  sesizării care a fost depusă de Procurorul General interimar, Dumitru Robu. Dezbaterile au avut loc cu ușile închise.

Pe 9 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat și efectuarea perchezițiilor la domiciliul lui Aureliu Postică, măsură solicitată de procurorul general interimar, Dumitru Robu.

Magistratul va fi cercetat penal pentru declarații false în acte publice și pentru îmbogăţire ilicită.

Surse din cadrul Procuraturii au comunicat pentru portalul Anticorupţie.md că magistratului i se incriminează faptul că a declarat cu 100.000 de lei mai puţin preţul terenului pe care îşi construieşte casa. Postică a cumpărat terenul de la un poliţist care, înainte de a-l vinde acestuia, cerea un preţ mult mai mare.

O altă acuzaţie adusă magistratului este că ar fi declarat venituri care nu corespund realităţii din activitatea celor două firme de consultanţă financiară şi contabilă ale soţiei sale, dar și ar fi diminuat preţul indicat în Declaraţia de avere şi interese personale pentru casa de locuit.

Aureliu Postică a oferit un interviu în exclusivitate pentru Anticoruptie.md, care va fi publicat în scurt timp. Magistratul declară că-și poate proba nevinovăția pe toate capetele de acuzare. 

 

Anticoruptie.md
22/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii