VIDEO// Omul de afaceri Andrei Tranga a fost eliberat din arest. Zeci de susținători l-au întâmpinat cu aplauze

Julieta Savițchi
20/06/2019

Andrei Tranga, proprietarul rețelei de restaurante La plăcinte și Andy's Pizza, arestat la finele lunii aprilie de către Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS) pentu un presupus șantaj, a fost eliberat joi seara din arest preventiv. Judecătoria Chișinău a respins demersul procurorilor de a-i prelungi mandatul de arestare cu încă 30 de zile. Instanța i-a aplicat omului de afaceri măsura preventivă de arest la domiciliu pe un termen de 20 de zile.

Omul de afaceri a fost întâmpinat cu aplauze de câteva zeci de susținători care au pichetat sediul instanței pe durata întregii zile. Imediat ce a ieșit din sala de ședințe, Andrei Tranga și-a îmbrățișat soția, apoi a părăsit sediul instanței, fiind înconjurat de susținătorii entuziasmați.

Andrei Tranga a fost escortat în instanță de către mascații de la CNA la ora 10 dimineață. După o ședință de judecată care a durat puțin peste două ore, judecătorul Victor Rățoi a anunțat că se retrage în deliberare, apoi a părăsit sediul instanței. Decizia a fost pronunțată după cinci ore de deliberăti.

Andrei Tranga nu a făcut declarații după eliberare. Omul de afaceri a declarat însă în timp ce era escortat că este nevinovat, că a fost reținut în baza unui denunț fals și că nu înțelege poziția procurorilor.

Ion Dron a declarat că nu este de acord cu decizia Judecătoriei Chișinău o va ataca în instanța ierarhic superioară.

Andrei Tranga a fost reținut la 25 aprilie fiind învinuit de Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale că, în complicitate cu alte patru persoane, a încercat să îl deposedeze de afacere pe Viorel Varzari și ar fi extorcat de la acesta 730.000 de euro, pentru a-l scăpa de un dosar penal. Denunțul  a fost făcut de către Varzari în timp ce se afla în custodia statului, fiind învinuit de escrocherie, iar după ce a semnat denunțul a fost lăsat în arest la domiciliu.

Procurorii i-au incriminate lui  Tranga că l-ar fi ademenit pe Varzari cu promisiunea de a-l ajuta să își extindă afacerea în Federația Rusă și i-a organizat o întâlnire cu autoritatea criminală Grigore Caramalac, alias Bulgarul. Acesta i-ar fi cerut lui Varzari să îi cedeze în schimbul protecției 50% din afacere și să o înregistreze pe numele lui Tranga. Pentru că a refuzat, Varzari ar fi fost amenințat de autoritatea criminală. În acest caz ar fi fost implicat și fostul șef al Procuraturii Anticorupție, din care motiv a fost nevoit să demisioneze.

Viorel Morari a declarat în cadrul ultimei ședințe a Clubului jurnaliștilor de investigație că nu are nicio atribuție la dosarul Tranga și consideră că a fost un scenari pentru a-l determina să-și dea demisia.

Julieta Savițchi
20/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii