Platon a fugit la Londra. Acuzații îndreptate împotriva lui Stoianoglo, care l-ar fi scăpat pe controversatul om de afaceri

Anticoruptie.md
19/07/2021

Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, ar fi zburat la finele acestei săptămâni la Londra cu o cursa de linie, după ce procurorii i-ar fi ridicat restricțiile de părăsire a țării, scrie portalul deschide.md.

Sursa mai relatează că, cel mai probabil, la Londra, Platon va cere azil politic.

„Conform surselor Deschide.md, la insistența procurorilor, Veaceslav Platon, a fost scos de la consemn la trecerele frontierei, iar despre faptul că în această după-amiază, Platon a decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău, la bordul cursei 9U 833, autoritățile ar fi aflat abia spre seară. Sursele susțin că Platon are bilet tur-retur, însă se presupune că acesta urmează să solicite azil politic”, scrie deschide.md

Pe de altă parte, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a reacționat pe pagina sa de Facebook, spunând că acesta figurează în mai multe dosare penale, iar interdicția de părăsire a țării nu putea fi ridicată decât de procurorii din subordinea lui Alexandr Stoianoglo, procutorul general al Republicii Moldova Moldova.

Presa a dezvăluit relațiile de afaceri și prietenie între Stoianoglo și Platon și firmele soției lui Stoianoglo din Ucraina în conexie cu controversatul om de afaceri.

„Este o bătaie de joc că Platon a fost lăsat să părăsească liber Republica Moldova. Or, din câte se știe, acesta figurează în mai multe dosare penale gestionate de procurori, astfel încât cel puțin o interdicție de a părăsi țara era obligatorie. Nu știu ce explicații va găsi și de această dată procurorul general, dar sunt aproape sigur că așa ceva nu se putea face fără acceptul lui”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

El a lansat o serie de acuze la adresa lui Stoianoglo.

„Dar persoane care le permit pușcăriabililor de calibru mondial să fugă nestingherit din țară nu pot a priori să reformeze justiția și să lupte cu corupția. Adică nu pot face dreptate așa cum a cerut poporul Republicii Moldova în cadrul scrutinului din 11 iulie 2021”, a mai scris deputatul.

Veaceslav Platon a fost eliberat din arest pe 15 iunie 2020, după ce demersul de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost admis.

Cu circa o lună înainte, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică. Platon fusese condamnat la 18 ani de închisoare, în aprilie 2017, în dosarul „furtul miliardului”. Platon era învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

Anticoruptie.md
19/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii