Procurorii renunță la învinuire în procesul penal împotriva avocaților Veaceslav Țurcan și Maxim Belinschi

Cornelia Cozonac
04/06/2019
CIJM

Procurorii au renunțat la învinuire în dosarul penal pornit împotriva a doi avocați renumiți, Veaceslav Țurcan și Maxim Belinschi, pentru un presupus fals în acte. În ședința din 3 iunie, la Judecătoria Drochia, sediul Râșcani, procurorul Victor Rouh a cerut instanței adoptarea unei sentințe de încetare a procesului penal împotriva celor doi apărători, pe motiv că „ansamblul de probe adunat în procesul de judecată nu confimă vinovăția inculpaților”. 

Dosarul penal împotriva celor doi apărători a fost pornit în decembrie 2015, ei fiind acuzați că ar fi admis falsuri în plângerile lor, în care au cerut repetat ca o angajată de la Poliție să fie trasă la răspundere penală pentru fals în acte, în baza cărora ar fi dobândit avere străină. Avocații Veaceslav Țurcan și Maxim Belinschi reprezentau, din 2012, în instanță câțiva cetățeni moldoveni și unul din Statele Unite ale Americii care, potrivit lor, au fost deposedați de moștenire prin escrocherie.

Clienții s-au pomenit fără averea pe care ar fi trebuit să o moștenească de la o rudă, decedată între timp,  şi, potrivit apărătorilor, în schemă este implicată o angajată a Poliției de la Bălți. Femeia ar fi prezentat în cadrul dosarului o recipisă în care se spunea că proprietarul casei ar fi vândut-o pentru 1.000 de euro, asta deși persoana respectivă era internată la acea vreme în Spitalul de Psihiatrie din Bălți și nu ar fi fost capabil să iasă la libertate pentru a întocmi actele. Două expertize grafoscopice au demonstrat că semnătura de pe document a fost falsificată. Mai mult, o hotărâre judiciară demonstra că angajata de la Poliție este proprietara imobilului. Între timp, bunul a fost vândut altei persoane.

Avocații au acuzat organele de drept de persecutare și de fabricarea împotriva lor a cel puțin două dosare penale. „Am rămas șocat încă atunci când s-a pornit urmărirea penală pe numele meu și al colegului meu, în decembrie 2015. Chipurile, am comis fals în declarații pentru că urma să o numim pe doamna polițistă nu ofițer de urmărire penală, ci colaborator al Poliției criminale, fapt care nu schimbă nimic din punct de vedere juridic. Este un abuz vădit din partea organelor de urmărire penală. După ce am desfășurat conferința de presă din octombrie 2016, prin care am sensibilizat opinia publică și am prezentat deschis toate informațiile și îngrijorările, Procuratura Generală nu a reacționat în niciun fel. Până în prezent nu a fost intentat dosar penal împotriva reprezentanților organelor de urmărire penală care, ilegal, ne-au pornit nouă dosarul penal”, declara Veaceslav Țurcan întrun interviu acordat portalului Anticoruptie.md.

„Nu este exclus că prin intermediul acestui caz se dorește să fiu presat și redus la tăcere. Cred că această comanda vine din Chișinău, probabil, eu încurc cuiva aici. De-a lungul anilor, tot timpul, am reacționat la diferite ilegalități care s-au comis în sistem poate prea emoțional, dar de fiecare dată întreprind măsuri, încerc să mobilizez colegii”, mai spunea avocatul. 

În 2016, la scurt timp după pornirea dosarului penal împotriva celor doi apărători, procurorul general Eduard Harunjen declara pentru portalul Anticoruptie.md următoarele: „Este prima cauză penală cu o astfel de abordare în privința avocaților, un precedent. Până acum, art. 352 ind. 1 din Codul penal nu a mai fost incriminat niciunui avocat. Procurorii de la Râșcani au avut bănuiala că această crimă s-a săvârșit, dobândind niște probe că acești avocați au prezentat poziții contradictorii în mai multe procese și au dus în eroare instanța, fapt care a stat la baza unor hotărâri care, ulterior, au fost modificate repetat”. 

Avocații Veaceslav Țurcan și Maxim Belinchi au depus până acum mai multe plângeri la Procuratură pentru ca procurorii care se fac vinovați de inițierea abuzivă a cauzelor penale să fie trași la răspundere, dar fără succes.

Următoarea ședință de judecată va avea loc la 6 iunie, la judecătoria Drochia, sediul Râșcani.      

Cornelia Cozonac
04/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii