Cauză penală pe numele a doi avocați: „Suntem intimidați și persecutați pentru faptul că ne apărăm clienții”

Anticoruptie.md
12/10/2016
Apărătorii, la conferința de presă Captură: privesc.eu

Doi avocați, apărători ai drepturilor omului, acuză organele de drept de persecutare și fabricarea unui dosar penal după ce Procuratura raionului Râșcani a pornit o cauză penală pe numele lor pentru un pretins fals în declarații. În cadrul unei conferințe de presă, Maxim Belinschi și Veaceslav Țurcan au precizat că prin deschiderea dosarului penal se dorește intimidarea lor. 

Din 2012, Maxim Belinschi și Veaceslav Țurcan apără în instanță niște cetățeni moldoveni și unul din Statele Unite ale Americii, care, potrivit lor, au fost deposedați de moștenire. Pe parcursul reprezentării drepturilor moștenitorilor, apărătorii au stabilit că în schemă este implicat un angajat al Poliției.

„Este vorba de falsificarea unor acte cu scopul de a acapara un imobil. Văzând circumstanțele și bănuind că la mijloc există elemente de escrocherie, ne-am întrebat cât de legitim a intrat persoana dată în proprietatea acestui bun. Solicitam organelor de drept - inițial Procuraturii orașului Bălți, apoi celei a raionului Râșcani - să investigheze cazul. Au fost emise mai multe ordonanțe de clasare a procesului penal și de scoatere a persoanei de sub urmărire penală. Putem să înțelegem de ce se întâmpla așa: bănuim că, în afara colaboratorului de poliție, în schemă este implicat și un judecător, dar și un notar - soția judecătorului. Totuși, într-un anumit moment, noi înșine ne-am pomenit cu o cauză penală”, a declarat avocatul Maxim Belinschi, care a fost recunoscut în calitate de învinuit în dosarul penal.

Potrivit lui, apărătorilor li se incriminează că ar fi admis informații false în plângerile lor. Potrivit legii, falsul în declarații se pedepsește cu amendă de până la 12.000 de lei sau închisoare pe un termen de până la un an de zile, cu privarea dreptului de a exercita anumite profesii sau a ocupa anumite funcții pe un termen de până la cinci ani. „Suntem intimidați și persecutați pentru faptul că ne apărăm clienții. Este culmea că într-un stat de drept ești persecutat atunci când vrei să-ți aperi drepturile și, mai mult, este persecutat și avocatul tău. Voi susțineți intimidarea apărării unei persoane sau, totuși, ca Moldova să fie un stat democratic în care cetățenii să-și poată proteja nestingherit drepturile?”, a întrebat retoric Belinschi.

Avocatul apărătorului, Timur Kovaliov, consideră că ar fi vorba despre o situație absurdă. „Un avocat s-a pomenit învinuit. Accentuez: un avocat - persoana care apără interesele unui client în instanță. Este lipsit de motivație. Are loc urmărirea unor apărători pentru simplul fapt că își exercită responsabilitățile profesionale”, s-a arătat indignat Kovaliov.  

Colegul său, Valeriu Pleșca, care îl apără pe Veaceslav Țurcan, un alt avocat care are statut de bănuit în cauza penală, susține că dosarul este fabricat.

„În calitate de apărător al clientului meu, am avut ocazia să văd cum se fabrică un dosar penal, or atunci când atât de ușor poate fi pornită urmărirea penală împotriva unui apărător al drepturilor omului  - de afirmațiile căruia țin cont oficialii europeni atunci când vizitează Republica Moldova și se documentează la capitolul drepturilor omului și cred acestor declarații - înțeleg că este foarte simplu să fabrici un dosar oricărui avocat în Moldova. Mecanismul funcționează perfect. Mai mult, fabricarea dosarului este de proastă calitate. Cei de la Procuratura raionului Râșcani și Inspectoratul de Poliție Râșcani, atunci când căutau prin Codul Penal articolele pe care să le incrimineze colegilor mei, au găsit un articol ce se referă la infracțiuni contra autorităților publice și a securității statului. Dacă căutau mai bine, poate găseau o infracțiune împotriva justiției, care s-ar potrivit mai bine situației, odată ce li se încriminează presupuse ilegalități în cadrul unui proces penal și a unui proces civil”, a comentat Valeriu Pleșca. 

Apărătorii susțin că prin intimidarea lor se încalcă imunitățile avocaților, garantate de o serie de legi naționale și internaționale. „Persecutarea avocaților Veaceslav Țurcan și Maxim Belinschi arată situația reală a Justiției în țară, precum și impunitatea în legătură cu persecutarea avocaților, care pune sub pericol instituția acordării asistenței juridice persoanelor. În condițiile creșterii continue a pericolului, munca avocaților, apărători ai drepturilor omului, încetează să mai fie eficientă și sigură”, atenționează ei. 

Sergiu Crețu, șeful Procuraturii raionului Râșcani, a confirmat existența dosarului deschis pe numele celor doi. „Este pornită o cauză penală pe fals în declarații. La moment se efectuează urmărirea penală. Referitor la cele expuse, este opinia dumnealor”, a comentat Crețu pentru Anticoruptie.md. 

Anticoruptie.md
12/10/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii