Referendumul din Dancu nu va mai avea loc. CEC şi-a anulat propria decizie

Julieta Saviţchi
06/07/2021

Referendumul de revocare a primarului din satul Dancu, raionul Hânceşti, nu va mai avea loc. Comisia Electorală Centrală (CEC) şi-a anulat, marţi, propria decizie, la o zi după ce Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) i-a dat câştig de cauză în litigiul cu Vladimir Pretuleac, primarul din Dancu.

CEC şi-a motivat decizia printr-o altă hotărâre luată de Curtea de Apel Chişinău, la 24 iunie curent, prin care a fost anulată decizia Consiliului local privind inițierea unui referendum ce ţine de revocarea lui Vladimir Pretuleac.

Consiliul local din satul Dancu raionul Hânceşti a votat decizia ce ţine de revocarea lui Pretuleac după ce acesta a convins antreprenorul care executa lucrări de construcţie a unui drum în satul Dancu, să construiască o porțiune de drum, care trece prin fața porții sale și se termină la casa vecină. Construcţia segmentului de drum până la casa primarului nu a fost coordonată cu aleşii localişi nici nu se regăsea în deciziile consilierilor privind construcţia şi reparaţia drumurilor din localitate.

La 22 iunie 2021, CEC a aprobat printr-o hotărâre modelului buletinului de vot pentru referendumul local de revocare a lui Vladimir Pretuleac din funcția de primar.

Edilul din Dancu a contestat hotărârea CEC în Curtea de Apel Chişinău. Instanţa, a respins, la 3 iulie, plângerea lui Pretuleac. Ulterior, Pretuleac s-a adresat cu recurs în instanţa ierarhic superioară, dar a pierdut irevocabil.

Julieta Saviţchi
06/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii