Restart în dosarul deputatului Șor, Petru Jardan. După proteste, este așteptat în instanță

Anticoruptie.md
23/10/2022
Sursa: partidulsor.md

După o pauză de patru luni, instanța revine la dosarul deputatului Șor, Petru Jardan, care este învinuit de abuz în serviciu. O ședință de examinare ar urma să aibă loc luni, 24 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. La un an și patru luni de la trimiterea cauzei în judecată, nicio ședință nu a fost lucrativă sută la sută, acestea fiind ori întrerupte, ori amânate.

Dosarul deputatului Partidului Șor și al fostului director general interimar al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, Petru Jardan, a fost trimis în judecată în data de 21 iunie 2021. Prima ședință a avut loc pe 12 iulie, dar a fost întreruptă pentru că nu s-au prezentat apărătorii inculpaților. De atunci, s-a încercat desfășurarea a șapte ședinte, dar toate au fost întrerupte sau amânate. Motivul principal – absența avocatului sau a inculpaților.

Parlamentarul formațiunii lui Ilan Șor este acuzat de „abuz în serviciu” în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor aeroportului în perioada concesionări acestui obiectiv strategic în 2013. Împreună cu Petru Jardan, procurorii l-au mai trimis în judecată și pe fostul director al departamentului financiar-administrativ, Alexandru Ciutac. Cei doi sunt acuzați că începând cu 24 decembrie 2013 ar fi acționat de comun acord și cu intenție în vederea tăinuirii și nerespectării de către întreprindere a primelor de asigurare achitate unei companii de asigurări, prin neluarea în evidența contabilă a acordul adițional la contractul de bază. Prejudiciul acțiunilor celor doi a constituit 3,7 milioane de lei.

Petru Jardan consideră că dosarul în care este învinuit „pe nedrept” nu are nicio bază juridică. „Cei care stau în spatele acestui joc folosesc Procuratura Generală drept bâtă politică pentru a lovi în oponenți”, a declarat Jardan.

Petru Jardan a fost reținut pe 17 iunie 2021, după ce procurorului general, Alexandr Stoianoglo, a cerut ridicarea imunității deputatului, iar 68 de parlamentari au votat „pentru”. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au aplicat sechestre pe bunurile aparținând lui Jardan, care se ridică la peste 2,6 milioane de lei.

Guvernul de la Chișinău a cedat dreptul de gestiune a Aeroportului Internaţional Chişinău, pe o perioadă de 49 de ani, companiei „Avia Invest” în 2013. Această companie era controlată din umbră de către de către oligarhul fugar Ilan Șor. Contractul de consesiune a Aeroportului Internațional Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, iar „Avia Invest” – compania concesionară – a fost fondată cu 28 de zile înainte – pe 2 august 2013.

 

Anticoruptie.md
23/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii