Șah și mat. Apărătorii lui Dodon amendați, iar procurorii au început prezentarea probelor

Tatiana Gherța
27/02/2023
antena3.ro

Procuratura Anticorupție anunță că procurorii au început să prezinte în instanță probele în susținerea învinuirii în privința fostului președinte, Igor Dodon, în cea de-a 13 ședință de judecată.

În informația prezentată de Procuratură se face referire și la avocații inculpatului Igor Dodon. Fiecare dintre aceștia au fost sancționați cu câte 1000 de lei. Motivul invocat este că apărătorii au înaintat repetat, cu rea credință și abuziv cererea de recuzare a procurorului. În acest fel au încercat să tergiverseze procesul.

Precizăm că, Igor Dodon este învinuit pe două capete de acuzare pentru corupţie pasivă, episodul din înregistrarea video în care primeşte de la oligarhul Plahotniuc punga cu bani, denumit generic "kuliok" pentru ca să facă alianţă cu PDM, precum şi acuzaţia de finanţare ilicită a Partidului Socialiştilor.

În gestiunea procurorilor a mai rămas partea dosarului ce ţine de acuzaţiile de îmbogăţire ilicită şi trădare de patrie.

După ce jumătate de an s-a aflat în arest la domiciliu, în noiembrie 2022 instanța supremă a decis plasarea lui Igor Dodon sub control judiciar. Totodată, acestuia i s-a interzis să părăsească țară. Aceeași măsură a fost aplicată și în cazul soției sale, Galina Dodon, cercetată pentru îmbogățire ilicită.

La începutul anului curent, apărătorii lui Dodon au solicitat în instanță permisiunea ca acesta, împreună cu soția și fiul, să efectueze o vizită în România în scop medical. Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că avocații ar fi prezentat instanței acte false.

 

 

Tatiana Gherța
27/02/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii