„Scrutinul s-a terminat”. Cavcaliuc a fost citat repetat la Procuratura raionului Sângerei

Ilie Gulca
13/07/2021
Gheorghe Cavcaliuc, președinte al PACE

Președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a fost citat repetat la Procuratura raionului Sângerei. El urmează să fie pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale cu trimiterea dosarului în judecată. Pe 6 aprilie, membri ai formațiunii l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, care a ajuns la spital.

„Acesta este acuzat de huliganism comis de două sau mai multe persoane și chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor” și, împreună cu alți patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în fața legii”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale, care citează materiale din dosar.

Gherghe Cavcaliuc a fost citat anterior în fața procurorilor, dar a refuzat să se prezinte. El a motivat că s-a înregistrat în cursa electorală în calitate de candidat la funcția de deputat. Invocând art. 51 din Codul electoral, el a solicitat suspendarea tuturor activităților procesuale în privința sa până la finalizarea alegerilor.

Gheorghe Cavcaliuc a fost recunoscut în calitate de bănuit pentru două capete de acuzare: „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Membri ai PACE, filiala Sângerei, l-au oprit în stradă pe vicepreședintele raionului Sângerei, Tudor Tutunaru, și l-au stropit pe față cu verde de briliant. Activiștii l-au acuzat pe funcționar că s-ar fi „vaccinat anti-Covid fără rând”.

În cadrul audierii, președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a făcut declarații și nu și-a recunoscut vina.

„În prezent, alți patru membri, inclusiv președintele organizației teritoriale a partidului PACE, sunt cercetați în acest dosar. Președintele organizației teritoriale Sângerei a partidului continuă să se afle în arest la domiciliu, după ce magistrații de la Curtea de Apel Bălți au respins contestația procurorilor prin care insistau pe arestarea acestuia”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Ceilalți membri sunt cercetați în libertate, având interdicția de a părăsi Republica Moldova. Acțiunile de urmărire penală sunt în derulare, iar Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.

Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Ilie Gulca
13/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii