Şeful penal de la Inspectoratul Naţional de Securitate Publică// Cum a avansat în carieră un poliţist demis pentru acţiuni de corupţie şi condamnat pentru huliganism

Teodora Marin
27/07/2021

Şeful Inspectoratului Naţional Securitate Publică, Constantin Ţurcanu, numitt în funcţie de ministrul de Interne, Pavel Voicu, la începutul lunii iunie a anului curent, a fost anterior condamnat irevocabil pentru huliganism şi demis din poliţie pentru acţiuni de corupţie. Ofiţerul de poliţie Constantin Ţurcanu a avansat în carieră imediat după pronunâarea unei sentinţe de condamnare definitivă şi după decizia executorie a Curţii de Apel Chişinău privind demiterea pentru acţiuni de corupţie. Colonelul Ţurcanu susţine că nu a fost implicat în acţiuni de corupţie, iar dosarul penal i-a fost făcut la comandă.

La 5 martie 2014, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat definitiv pe Constantin Ţurcanu pentru huliganism, fiindu-i aplicată o amendă penală de patru mii de lei. Poliţistul a fost găsit vinovat că, la 29 iunie 2019, în plină zi, în faţa unui bloc de locuit, l-a bătut pe vecinul său. Ultimul, conform sentinţei, s-a ales cu traume multiple şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În februarie 2013, Constantin Ţurcanu, angajat în calitate de comandant de pluton în poliţia rutieră a municipiului Chişinău, a fost documentat de către Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie a Ministerului de Interne (SPIA) pentru implicare în scheme de corupţie. Ţurcanu a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce îi transmitea bani şefului-adjunct al poliţiei rutiere din Chişinău, Oleg Boboc.

La 1 martie 2013, Constantin Ţurcanu a fost suspendat din funcţie. Acesta a contestat în instanţă ordinul semnat de conducerea Ministerului de Interne şi, pe lângă salariul pentru lunile în care a lipsit de la muncă, a mai solicitat ca instituţia să-i achite 500.000 de lei pentru prejudiciul moral. Judecătoria Chişinău i-a admis parţial cererea, l-a repus în funcţie cu achitarea salariului pentru perioada în care a lipsit şi a obligat Ministerul de Interne să-i mai achite 100.000 de lei pentru prejudiciul moral.

La 13 martie 2013, Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia instanţei de fond şi a menţinut ordinul MAI privind suspendarea din funcţie a lui Constantin Ţurcanu. Câteva luni mai târziu, decizia a fost menţinută şi de către Curtea Supremă de Justiţie.

Cu toate acestea, Constantin Ţurcanu a reuşit să se angajeze, în 2014, în calitate de inspector al protecţiei civile în raionul Basarabeasca. La 8 mai 2014, la doar două luni de la pronunţarea unei sentinţe definitive de condamnare, Constantin Ţurcanu a fost angajat ca ofițer principal de investigații al Secției nr.1 a Direcției combaterea corupției a Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

Ţurcanu a lucrat la SPIA timp de un an, după care a fost numit şef al Direcției agent constatator Zona Sud a Direcției generale monitorizare și control trafic a Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI.

În 2016, Constantin Ţurcanu a fost avansat în funcţia de şef adjunct al Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI, funcţie pe care a deţinut-o până la 3 iunie 2021, când a fost numit la şefia Inspectoratului Naţional Securitate Publică.

Contactat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Constantin Ţurcanu a declarat că nu a fost niciodată implicat în acţiuni de corupţie şi că nu au existat impedimente pentru a fi avansat în funcţie, chiar dacă a fost condamnat penal.

„Eu nu am fost implicat în scheme de corupţie şi nici nu există probe că eu i-am dat bani lui Oleg Boboc. Nu există astfel de înregistrări. În dosarul intentat pe numele lui Boboc eu am avut statut de martor. Atunci au fost suspendaţi din funcţie vre-o 15 angajaţi ai poliţiei rutiere şi majoritatea au fost repuşi prin decizie judecătorească”, a precizat colonelul Ţurcanu.

Referindu-se la dosarul penal, Constantin Ţurcanu a spus că antecedentele penale au fost stinse şi este în drept să activeze în poliţie. „Dosarul penal a fost fabricat la comandă. Pretinsa parte vătămată a trecut cu maşina şi mi-a stropit copilul cu noroi, mi-a insultat soţia. El este ca şi mine ofiţer de poliţie şi am vrut să vorbesc cu el normal, să-i cer explicaţii, dar el mi-a vorbit urât şi m-a ameninţat. Dar şi aşa, eu nu l-am lovit. Nu este adevărat ce e scris în sentinţă, că i-am tras cu pumnii în cap. Am fost condamnat definitiv din cauza unui avocat incompetent care nu a contestat în termen sentinţa pronunţată de instanţa de fond. Această condamnare mi-a afectat viaţa. Dar nu sunt vinovat. Este dificil să-ţi demonstrezi nevinovăţia în justiţia noastră”, a declarat Ţurcanu.

Teodora Marin
27/07/2021



Become a Patron!

Comentarii