Guvernul a prezentat Curții Europene a Drepturilor Omului observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cererilor Stoianoglo c. Republicii Moldova. Asta, după ce, la sfârșitul lunii iunie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a solicitat explicații privind dosarele penale şi suspendarea din funcţia de procuror generl a lui Alexandr Stoianoglo.

„Curtea Europeană nu a fost convinsă că probele din dosarul penal, care au stat la baza reținerii și menținerii în arest la domiciliu a lui Alexandr Stoianoglo, au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că el ar fi comis pretinsele acțiuni pentru care i-au fost pornite dosare penale. De asemenea, Curtea Europeană a cerut explicații Guvernului de ce autoritățile i-au interzis lui Alexandr Stoianoglo să participe la întruniri publice și să comunice cu presa pe durata procedurilor penale în privința sa” , a declarat Victor Munteanu, unul din avocaţii lui Stoianoglo.

Totodată, autoritățile Republicii Moldova urmau să dea explicații dacă reținerea și arestul la domiciliu a lui Alexandr Stoianoglo au fost justificate de faptul că acesta a refuzat în mod repetat să folosească funcția sa pentru a iniția dosare penale împotriva diferiților membri ai opoziției.

La fel, CEDO a solicitat Guvernului justificarea faptului suspendării lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general.

În urma examinării opiniilor tuturor autorităților implicate, Guvernul anunță CEDO că a ajuns la concluzia că în cererile respective nu a existat vreo încălcare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale reclamantului garantate de Convenție.

Astfel, în contextul primei cereri, Guvernul a argumentat că aflarea reclamantului în arest la domiciliu s-a bazat pe existența unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis anumite infracțiuni, fiind justificată inclusiv de riscurile care determinau necesitatea privării de libertate a reclamantului (de eschivare, de ingerință, de comitere a noi infracțiuni, de cauzare a dezordinilor publice).

În plus, limitarea dreptului reclamantului la libertate și siguranță nu a urmărit alte scopuri decât cel prevăzut de art. 5 §1 (c) din Convenție, de a aduce reclamantul în fața autorității judiciare competente, având în vedere existența bănuielii rezonabile că el ar fi comis o infracțiune și riscurile care justificau îngrădirea libertății individuale.

În continuare, a fost invocat faptul că limitarea dreptului reclamantului la libertatea de întrunire a fost prevăzută de lege (art. 191 alin. (3) pct. 3) din Codul de procedură penală), a urmărit scopurile legitime care rezultă din asigurarea siguranței publice, prevenirea comiterii infracțiunilor, apărarea ordinii și protecția drepturilor și a libertăților altor persoane, fiind necesară într-o societate democrată și proporțională în circumstanțele cauzei.