Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, îi cere Procurorului General, Aleksandr Stoianoglo, să-și depună mandatul din fruntea Procuraturii Generale

Mădălin Necșuțu
20/08/2021
TVR Moldova

Deputatul PAS, Mihai Popșoi, l-a criticat vineri pe pagina sa de Facebook pe Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, pentru lipsa sa de eficiență la vârful acestei instituții. 

„Ce putea face Stoianoglo în aproape doi ani de mandat? Putea depune efort pentru localizarea și extrădarea fugarilor Plahotniuc și Șor. Nu a făcut-o. În schimb, i-a ajutat pe bandiții Cavcaliuc și Platon să fugă de răspundere penală. Mai mult, procurorul a devenit o portavoce a hoților, iar procuratura a devenit agenția lor de călătorii. Nu există nicio scuză pentru asemenea comportament. Oamenii au votat pentru dreptate, nu pentru că procurorul plătit de cetățeni cu 34000 lei lunar să se înfrățească cu mafia”, a scris Popșoi.

El a mai adăugat că Stoianoglo se ascunde pentru lipsa de rezultate în spatele originii sale etnice găgăuze.

„Dacă nu reușește să-și îndeplinească mandatul cu eficientă, poate pleca cu demnitate, însă dl Stoianoglo a ales calea victimizării și confruntării. Personal, mi-am pus mari speranțe în domnia sa, dar mi-am pierdut orice stimă pentru dl Stoianoglo când a încercat să-și acopere ineficiența cu originea sa etnică. Doar un laș poate submina pacea inter-etnică de dragul unui fotoliu călduț. Doar pentru această ispravă, poporul îi va striga din urmă - “Adio, Sașa!”, a scris deputatul PAS.

Reacția lui Popșoi vine după ce Stoianoglo a acuzat, joi, în cadrul unui briefing de presă presiuni din partea actualei putere. Totodată, acesta a refuzat să se prezinte, astăzi, la audierile din Legislativ în dosarul „furtul miliardului”.

Mădălin Necșuțu
20/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii