VIDEO // Consulul Republicii Moldova la Odesa, învinuit de corupție: „Nu am nicio vină”

Julieta Savițchi
08/04/2019
Sergiu Șeptelici (dreapta). Foto: Anticoruptie.md

Sergiu Șeptelici, consulul Republicii Moldova la Odesa, bănuit că ar fi luat mită de 100 de euro pentru perfectarea vizei moldovenești unui cetățean egiptean, pledează nevinovat și crede că ar fi vorba de niște reglări de conturi. Reprezentantul diplomatic reținut săptămâna trecută la Odesa a fost surprins luni, 8 aprilie, în timp ce venea la Procuratura Anticorupție însoțit de doi avocați pentru a fi audiat.

Procurorii îl acuză pe Șeptelici că, la 6 aprilie 2018, i-a perfectat unui cetățean de origine arabă viză pentru un termen de 60 de zile contrar prevederilor legii. În schimbul acestui serviciu, bănuitul ar fi pretins și primit mită în valoare de 100 de euro. Pe numele diplomatului a fost pornită o cauză penală pe faptul coruperii pasive, conform art. 324, alin. (4) Cod Penal. Totodată, bănuitul a fost plasat sub control judiciar, având interdicția să nu părăsească țara pe un termen de 30 de zile.

Aurel Colenco, unul dintre avocații lui Șeptelici, a declarat că clientul său a procedat conform legii întrucât solicitarea pentru viză a fost depusă electronic și a fost imposibil să comită ilegalități. „Nu sunt probe care ar confirma vinovăția clientului nostru, mai ales că pretinsa infracțiune ar fi avut loc acum un an. Toată învinuirea se bazează pe denunț”, a declarat apărătorul.

De asemenea, partea vătămată este originară din Egipt și a investit peste 375.000 de lei într-o afacere la Ceadîr-Lunga, au precizat avocații. Aceștia au mai declarat că cetățeanul egiptean a anexat la cererea de solicitare a vizei o invitație confirmată de Ministerul Afacerilor Interne verificată de Serviciul de Informații și Securitate, polița de asigurare de 30.000 de lei, precum și un acord de ședere provizorie eliberat de către Biroul de Migrație și Azil.

De cealaltă parte, procurorii Anticorupție susțin că acesta nu este singurul caz în care Sergiu Șeptelici ar fi luat mită pentru perfectarea vizelor. Schema a ieşit la iveală în februarie 2019, după ce forțele de ordine au reținut trei persoane originare din Siria şi Egipt. Acestea ar fi declarat oamenilor legii că au perfectat actele prin intermediul Consulatului Republicii Moldova din Odesa.

Cetățenii străini au mai spus că au fost ajutați de un ofiţer al Biroului de Migraţie şi Azil, precum şi de o persoană care se autodeclara consilier al unui funcţionar public. Potrivit procurorilor, cei doi şi-au recunoscut integral vina și ar fi făcut declaraţii în privinţa implicării consulului moldovean în această schemă.

Julieta Savițchi
08/04/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii