VIDEO // Dosarul Viorel Morari: Procurorul pe caz recunoaște că a fost vizat într-un dosar gestionat de Procuratura Anticorupție

Julieta Savițchi
14/01/2020

Vladislav Căruceru, procurorul care gestionează dosarul intentat fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, pentru abuz în serviciu și fals în acte publice, recunoaște că a fost vizat într-o cauză penală gestionată de către instituția pe care a condus-o până nu demult învinuitul. Totodată, omul legii susține că învinuirile i-au fost retrase de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, după ce acesta a constatat că nu ar exista probe.

Omul legii a precizat că dosarul a fost retras și se află acum din nou la Procuratura Anticorupție. Căruceru a spus că ar exista și o ordonanță în acest dosar, dar nu știe dacă se referă la încetarea urmăririi penale, pentru că dosarul nu se află în gestiunea sa.

În același timp, Căruceru a declarat că nu există nicio poză și nici alte probe în dosarul respectiv, care ar confirma implicarea sa în infracțiunea imputată. „S-a constatat definitiv printr-un act de verificare care nu poate fi contestat. Este ordonanța procurorului general că nu există nicio probă. Eu consider aceste informații false, denigrează grav onoarea și autoritatea mea profesională. Scopul lor îmi este clar, în special în momentul când au apărut aceste informații. Dezmint aceste informații, spun că sunt false și au servit pentru înaintarea cererii de recuzare. Ca urmare a examinării, procurorul general a decis că respinge cererile de recuzare pentru că în dosarul în care am fost vizat nu există nicio probă care ar confirma cele apărute în presă”, a declarat procurorul.

Amintim că numele lui Vladislav Căruceru apare într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre lista acuzatorilor care au efectuat controlul la Procuratura Anticorupție (PA). În anchetă se arată, cu referință la surse din PA, că toamna trecută a fost intentat pe numele lui Căruceru un dosar penal, acesta fiind bănuit că ar fi avertizat persoanele implicate în schemele de spălare de bani de la întreprinderea Metalferos despre percheziția ce urma să se desfășoare a doua zi la ei. Procurorii susțin că în dosar au fost anexate poze și înregistrări video cu Căruceru în timp ce i-ar fi avertizat pe viitorii învinuiți în dosarul Metalferos.

Julieta Savițchi
14/01/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii