Monica Macovei: „O susțin pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale”

Anticoruptie.md
21/10/2016
Maia Sandu (stânga) și Monica Macovei. Foto: CIJM, Digi24

Monica Macovei, deputat în Parlamentul European și fost președinte al Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova, a anunțat că o susține pe Maia Sandu, președinta PAS, la alegerile prezidențiale. 

„În apropierea alegerilor prezidentiale, doresc să transmit cetățenilor moldoveni un mesaj în care să îi incurajeaz să își foloseasca dreptul de vot pentru menținerea țării pe drumul european și pentru înnoiriea clasei politice. Nu irosiți eforturile de reformare a țării pe care le-ați făcut până acum! Alegeți înțelept! Eu o susțin pe doamna Maia Sandu, un candidat curat, o persoană care nu este prinsă în scandaluri de corupție, singura care are un proiect politic care îi va aduce Republicii Moldova liniștea, stabilitaea și bogația care au lipsit în ultimii ani”, potrivit unei declarații pe care Monica Macovei a transmis-o presei. 

Recent, și Partidul Popular European și-a exprimat susținerea pentru Maia Sandu. Între timp, într-o fotografie postată pe pagina de Facebook a EPP, Maia Sandu apare alături de cancelarul german Angela Merkel, președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Acum câteva zile, și Oazu Nantoi, vicepreședintele PPEM, l-a îndemnat pe Iurie Leancă să se retragă din cursă în favoarea Maiei Sandu. 

Anticoruptie.md
21/10/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii